STP Timișoara Forum: Oradea - STP Timișoara Forum

Salt la continut

  • (12 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 10
  • 11
  • 12
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Oradea

#221 Useril este offline   Raven 

  • Membru autentic
  • PipPipPip
  • Grup: Members
  • Postari: 116
  • Inregistrat: 18 octombrie 15

Postat 07 iunie 2018 - 23:11

OTL ÎNCEPE ÎN ACEST AN EXTINDEREA LINIEI DE TRAMVAI ȘI ÎȘI MODERNIZEAZĂ PARCUL

Citeaza

Conducerea OTL a prezentat azi, 5 iunie 2018, într-o conferință de presă, proiectele care urmează a fi realizate în acest an. În cadrul conferinței a avut loc și festivitatea de premiere a elevilor cu ale căror desene a fost decorat un autobuz pentru a sărbători Ziua Internațională a Copilului.

Extinderea liniei de tramvai

Directorul tehnic Adrian Revnic a prezentat investiția „Realizare legătură pe cele trei direcții a liniilor tramvai în intersecția între străzile Primăriei - Decebal - Calea Aradului și extindere linie nouă de tramvai pe traseul Calea Aradului - str. Făgărașului - str. Atelierelor (cu acces depou OTL) și legătura pe toate direcțiile cu str. D. Cantemir".

„Este o investiție care luna aceasta va fi atribuită și se va semna contractul în următoarele 10-15 zile - o investiție de 69 de milioane de lei", a precizat directorul tehnic.

Lucrările vor începe în această toamnă de la intersecția de la Biserica Emanuel și vor dura 24 de luni, fiind executate de asocierea de firme Mari-Vila COM SRL, Abed Nego și SC Aquacons SRL.

Finanțarea investiției este realizată din fonduri europene nerambursabile, disponibile în cadrul Programului Operațional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiție 4.1 - Mobilitate urbană durabilă, accesate prin mecanismul rambursării cheltuielilor efectuate de beneficiar din surse proprii/alte surse.

Modernizarea parcului de tramvaie

Un alt proiect prezentat, în curs de derulare în această lună, este modernizarea parcului de tramvaie în două etape, proiect derulat în parteneriat cu Primăria Oradea, în cadrul căruia numărul tramvaielor achiziționate va fi suplimentat de la zece la douăzeci. Valoarea totală a celor douăzeci de tramvaie care vor fi achiziționate este de 176 milioane de lei.

„Săptămâna trecută am adus cinci tramvaie din cele douăzeci de la Berlin, iar în data de 11 iunie mai vin cinci, astfel încât până la sfârșitul lunii vom avea toate cele douăzeci de tramvaie în curtea noastră", a spus Pop Viorel, directorul general OTL.

Finanțarea acestui proiect este realizată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, obiectivul specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Automate de bilete noi pentru plata cu cardul în mijloacele de transport

Directorul Economic Romeo Nica a prezentat noile automate de bilete care permit plata biletului de călătorie folosind un card bancar contactless Visa sau Mastercard. În aproximativ 30-45 de zile, aceste aparate vor fi montate pe toate mijloacele de transport din Oradea. Biletele cumpărate de la aceste automate sunt valabile timp de o oră pe mijlocul de transport respectiv, aparatul eliberând o recipisă cu toate datele tranzacției, inclusiv ultimele patru cifre ale cardului bancar cu care a fost achiziționat biletul, iar în cazul unui control, se va prezenta și cardul bancar.

„Ele au un sistem similar POS-ului, au o imprimantă, sunt legate tot timpul la internet, deci sunt online. Validarea se face în momentul achiziției biletului", a precizat directorul economic.

Acest sistem completează sistemele existente ale canalelor de vânzare a biletelor.

OTL are de asemenea în vedere realizarea transportului local public cu Biharia, Sîntandrei și Ineu, sens în care poartă discuții cu primăriile acestor localități.

Conducerea a făcut un apel către cetățenii orașului care au păstrat amintiri despre transportul în comun din Oradea: poze, reviste, relicve, obiecte care au legătură cu transportul public să le ofere muzeului transportului public local.

3

#222 Useril este offline   BogdanTm 

  • Membru VIP
  • Grup: VIP
  • Postari: 1.961
  • Inregistrat: 06 septembrie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:trenurile, calatoriile,sahul

Postat 08 iunie 2018 - 06:12

Felicitari pentru Oradea! Ma bucur ca macar un oras din vest respecta si dezvolta transportul in comun, asa cum ma bucur ca la Arad se pastreaza traditia constructiei de vehicule feroviare..tramvaie si vagoane... Iata ca se pot accesa si fonduri europene...se pot face si licitatii cu rezultat pozitiv in extinderea transportului in comun...totul e sa se vrea cu adevarat. Se dovedeste ca omul sfinteste locul. Desi primarul lor e tot din pnl...alta e abordarea. Eh...el nu face sondaje pe facebook...e de moda veche...cel mult o conferinta de presa si rezultate concrete..fara trompete vuvuzele si samnpanie. Felicitari inca o data oradenilor!
3

#223 Useril este offline   BogdanTm 

  • Membru VIP
  • Grup: VIP
  • Postari: 1.961
  • Inregistrat: 06 septembrie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:trenurile, calatoriile,sahul

Postat 14 iunie 2018 - 21:50

14,3 milioane euro: Oradea a atras anul trecut mai multe fonduri europene decât toate reşedinţele de judeţ la un loc

Municipalitatea orădeană este campioană absolută la atragerea de fonduri europene. În 2017, Oradea a atras 14,3 milioane euro din fonduri comunitare, reprezentând 86% din suma netă de 16,7 milioane euro încasată în total de cele 41 de primării reşedinţă de judeţ, inclusiv Capitala.

Datele au fost furnizate de Direcţia pentru Politici Fiscale şi Bugetare Locale din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Bugetare Locale către pagina analizeeconomice.ro

Oradea este urmată la mare distanţă de Giurgiu cu 0,82 milioane euro, Constanţa (0,80 milioane euro), Alba Iulia (0,55 milioane euro) şi Baia Mare (0,51 milioane euro).

31,3 milioane euro pentru Bihor

Volumul mare de fonduri europene încasat de municipalitatea orădeană a influenţat şi topul pe judeţe. Astfel, din totalul sumei de 439,9 milioane euro primite de la UE de către administraţiile locale pe parcursul anului trecut, Consiliul Judeţean Bihor şi primăriile din judeţ au atras cea mai mare sumă: 31,3 milioane euro.

Topul celor mai active judeţe este completat de Maramureş cu 28,9 milioane euro, Mureş (20,7 milioane euro), Timiş (20,3 milioane euro) şi Iaşi (20 milioane euro).

La polul opus, cele mai mici sume le-au revenit administraţiilor locale din Brăila (0,95 milioane euro), Ilfov (0,55 milioane euro) şi Bucureşti (0,2 milioane euro).

Administraţiile sărace nu cer bani europeni

Suma de 439,9 milioane euro atrasă de administraţiile locale din România anul trecut este mai mare decât cea atrasă în anul 2016 (398,7 milioane euro), dar mai mică decât cea din 2015 (1,2 milioane euro).

Conform datelor Direcţiei pentru Politici Fiscale şi Bugetare Locale, administraţiile care înregistrează cel mai mic grad de absorbţie a fondurilor europene sunt în acelaşi timp şi cele care gestionează cele mai sărace judeţe mulţumindu-se cu subvenţiile alocate de la bugetul central.

sursa: www.ebihoreanul.ro

Uite ca la ei se poate...Se confirma ce spunea un alt coleg al nostru de forum..la clasamentul pe judete macar Timisul sta mai binisor decat la cel pe municipii resedinta de judet.. Se pare ca dezvoltarea in forta nu prinde la partea cu bani europeni..sau la cat de contestate si respinse prin instanta sunt proiectele propuse si pentru licitatii publice locale in Timisoara, specialistii din CD Loga nu se mai obosesc nici sa incerce ceva cu bani europeni...
Stiu ca acum o sa auzim poezia aia cu "nu s-a deschis finantarea pentru exercitiul financiar 2014-2020"...dar actuala conducere e la butoane din 2012..si concret nu am auzit de nici un proiect conceput si propus la finantare europeana in acesti 8 ani...
0

Arata acest topic


  • (12 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 10
  • 11
  • 12
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi