Regia Autonoma de Transport Timisoara: Perioada anilor 1970 - 1979 - Regia Autonoma de Transport Timisoara

Salt la continut

  • (3 Pagini)
  • +
  • 1
  • 2
  • 3
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Acest topic e inchis

Perioada anilor 1970 - 1979

#1 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 05 ianuarie 2017 - 20:13

Perioada anilor 1970 - 1979

> Apariția vagoanelor Timiș 2
> Construirea bazei mixte troleibuze-tramvaie din Bd. Dâmbovița
> Înființarea Fabricii de Vagoane de Tramvai din Bd. Dâmbovița
> Expansiunea rețelei transportului în comun în paralel cu dezvoltarea orașului

0

#2 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 05 ianuarie 2017 - 20:31

Anul 1970

În urma unui studiu tehnico-economic pentru sistematizarea şi dezvoltarea transportului în comun s-a ajuns la concluzia că la parcul actual de tramvaie nu mai corespundea depourile cu toate anexele din Bd. Take Ionescu. Spaţiul pentru gararea tramvaielor şi pentru revizii nu putea fi extins, în acel moment parcările făcându-se şi în stradă. Soluția pentru această cauză era proiectarea, de către D.S.A.P.C.B. (Institutul de Proiectări Banat) în anul 1967, unei baze mixte tramvaie - troleibuze în Bd. Dâmboviţa - Str. Ion Barac, întrucât şi secţia de troleibuze se confrunta cu aceleaşi probleme, în vederea dotării acesteia cu ateliere moderne de reparaţii pentru parcul de tramvaie şi troleibuze, spaţii de garare pentru 100 de vagoane şi 50 troleibuze, cu posibilitatea de extindere a curţii.

În anul 1969 s-a început construcţia bazei mixte de reparaţii, întreţineri şi parcări pentru tramvaie şi troleibuze din Bd. Dâmboviţa, primind denumirea Depoul nr. 2 Dâmboviţa, iar depourile existente în P-ţa Badea Cârţan, de-o parte şi de alta a Bd. Take Ionescu, numerotate până atunci ca Depourile nr. 1, 2 şi 3 au fuzionat rezultând un singur depou, Depoul nr. 1 Take Ionescu. Depoul Dâmboviţa a constituit cel mai important obiectiv construit în ultimele decenii, fiind îndreptate investiţiile pentru lărgirrea locurilor de garare şi mărirea numărului mijloacelor de transport, datorită creşterii posibilităţilor de asigurare a transportului şi nevoia dotărilor cu utilaje moderne pentru perfecţionarea întreţinerii.

Un alt plan elaborat tot de către D.S.A.P.C.B. privind sistematizarea Timișoarei în perioada anilor '70, prevedea și extinderea rețelei liniilor de transport:
- prelungirea liniei de tramvai nr. 2 până la noua fabrică de tramvaie din Bd. Dâmbovița;
- în etapa dintre anii 1976-1980, înființarea unei linii de tramvai circuit în zona industrială vest printr-un nou pod peste Bega în Bd. Dâmbovița și legarea acestui circuit cu Gara de Nord;
- construirea unui pasaj la C.F., la Gara de Est, iar liniile de tramvai, din capătul din est, să fie prelungite până la Pădurea Verde, pentru deservirea mai bună a Uzinelor Mecanice și pentru Ștrandul Tineretului;
- în prima etapă până în anul 1975 se prevedea ca linia de tramvai nr. 3 să fie extinsă până la Gara de Nord, iar după 1975 până la Gara de Vest;
- legarea liniei tramvai nr. 4 cu liniile 1, 2 și 6 și prelungirea acesteia până la stadionul Progresul;
- linia de tramvai nr. 5 să devină o linia circuit în ambele sensuri pe traseul Ronaț - pasaj C.F. Ronaț - pod peste Bega - Bd. Dâmbovița - Str. Preyer - Bd. Tineretii - P-ța Maria - P-ța Libertății - Ronaț;
- linia de tramvai nr. 6 să devină marele circuit al orașului, pe traseul P-ța Bălcescu - P-ța Maria - P-ța Libertății - Uzinele 6 Martie - Bd. Hajdeu - Bd. Cetății - Str. Miresei - Str. Ialomiței (Str. Divizia 9 Cavalerie) - Gara de Est, subtraversarea pasaj C.F. - P-ța Badea Cârțan - P-ța Traian - Banatim - P-ța Bălcescu;
- linia de tramvai nr. 7 să devină circuit prin Str. Frunzei - Bd. Dâmbovița - Str. Reșița, pentru legarea la banda liniilor 1, 2 și 3;
- pentru zona industrială Buziașului - construirea unei linii duble de tramvai până la Ciarda Roșie și racordări la liniile 1 și 6 spre Gara de Nord;
- zona Nord de locuințe, o nouă linie nr. 9 pe traseul Str. Călărași - Str. Basarab (Str. Miresei) - Str. Ialomiței - Gara de Est - P-ța Traian - Cimitir Fabrică - Ciarda Roșie;
- extinderea liniei de troleibuz nr. 1 până la Ștrandul Tineretului;
- extinderea liniei de troleibuz nr. 4 până la baza mixtă din Str. I. Barac;
- înființarea a două noi linii de troleibuz:
- 1) Gara de Sud - Str. E. Zola - Str. Brâncoveanu - P-ța Bălcescu - Podul Tinereții - Centru - pasaj CFR - Str. Popa Șapcă - Str. Demetriade - Gara de Est - Pădurea Verde;
- 2) Cl. Torontalului - P-ța Mărăști - Centru - P-ța Petofi - Stadion 1 Mai - Str. Lidia.
0

#3 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 05 ianuarie 2017 - 20:55

TRANSPORTUL CU TRAMVAIUL

Construirea fabricii de tramvaie și apariția vagoanelor tip Timiș 2

Anul 1969 nu doar a semnificat sfârşitul primului veac de exploatare a tramvaiului, ci şi începutul unei noi "epoci", era Timiş 2, modelul de tramvai timişorean de mare capacitate pe boghiuri, conceput de inginerul dr. Gheorghe Bihoi, prezentat până atunci sub formă de machetă. Cu toate greutăţile şi limita tehnologiilor utilajelor disponibile, cu eforturi financiare deosebite, atelierele de reparaţii din Depoul Take Ionescu au construit prototipul vagonului Timiş 2 (modelul Timiş seria 2) ce a primit numărul de circulaţie 231 după ce a fost omologat. Din cauza curbelor liniilor din Timişoara cu raze mici s-a renunţat ideii producerii vagoanelor articulate, adoptând ideea clasicului tren-tramvai format din vagon motor şi vagon remorcă.

S-a continuat în acest fel tradiţia realizărilor proprii. Primele vagoane construite în Timişoara sub ocupaţia Imperiului Austro-Ungar au fost reprezentate de trei vagoane remorci începând cu anul 1914, pentru ca mai apoi, primele vagoane motoare construite de atelierele de reparaţii, în perioada imediată după ocuparea oraşului de administraţia română, să intre în exploatare începând cu anul 1922. Acela fiind punctul de plecare, s-au conceput o serie de vagoane de mai multe feluri şi denumiri, atât vagoane motorice cât şi remorci. În ascensiunea specialiştilor s-a creat începând din 1948 primele vagoane pe boghiuri din România, iar prin iniţierea programului de reconstrucţii, modernizări şi întăriri ale carcaselor vechilor tramvaie, cu înlocuire din lemn în structură metalică, s-au născut o serie de vagoane Pionier în prima parte a acestui program din anul 1958, urmând în a doua parte să se creeze în 1962, tot pe baza vechilor tramvaie, modelul trenului de tramvai Timiş 1. Totuşi, toate aceste tipuri de tramvaie concepute în simple ateliere de reparaţii nu s-au putut produce în masă, deoarece în paralel cu construcţiile, trebuiau efectuate întreţinerile şi reparaţiile regulate.

Pentru asigurarea producţiei în masă tramvaielor tip Timiş 2 la Fabrica de Tramvaie Timişoara, aflată în construcţie din anul 1969, în paralel cu baza mixtă tramvaie - troleibuze Dâmboviţa de care era alipită, pentru a fi competitivă pe plan european, intreprinderea a trimis în R.F.G. (Republica Federală Germană) 40 de muncitori de diferite profesii, tehnicieni, ingineri, pentru specializare, pe o perioadă de doi ani, pentru o calificare corespunzătoare noilor cerinţe. Această specializare consta în ajutarea specialiştilor şi muncitorilor germani în reconstrucţii şi modernizări ale tramvaielor tip M ale Companiei de Transport Public din Munchen (Münchner Verkehrsgesellschaft), care erau în circulaţie la acea oră. În acelaşi timp, muncitori nemţi au venit în Timişoara pentru schimbul de lucru în acest sens, la noua fabrică de tramvaie.

Principalul motiv pentru care oraşul a apelat întruna la fabricarea proprie a tramvaielor era dat de anii de exploatare a tramvaielor existente, care au înaintat în vârstă, precum şi infrastructura în ceea ce privea curbele nepotrivite pentru alte tramvaie de pe piaţă. Acest sistem de transport a dat dovadă de prosperitate, prin masa călătorilor transportaţi, deşi la introducerea troleibuzului se prevedea înlocuirea definitivă a tramvaielor cu sistemul electric pe pneuri, poreclit "corcitura dintre tramvai şi autobuz". Din fericire, datorită unor circumstanţe care au ţinut de modernizarea şi dezvoltarea oraşului, tramvaiul a rezistat acestei tentaţii de înlăturare, devenind chiar principalul mijloc de transport în comun.

Foto: Ziarul Drapelul Roșu - 1 august 1970, despre tramvaiul Timiș 2
Imagine atasata: 1 aug 1970.JPGImagine atasata: 1969-70.JPG

Foto: Ziarul Drapelul Roșu - 1 decembrie 1970, probele tramvaiului Timiș 2
Imagine atasata: 2 dec 1970.JPGImagine atasata: 1969-70 - 2.JPG
1

#4 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 06 ianuarie 2017 - 17:54

Parcul și rețeaua de tramvaie

La extinderea liniei 3 troleibuz de la Bd. Cetății la P-ța Avram Iancu în data de 11 martie 1970, intreprinderea de transport a sistat circulația tramvaielor pe linia 4, din lipsă de vagoane de tramvai. Vagoanele Gemene nr. 101-102, 103-104, 105-106 și 107-143-108 au fost trimise pe celelalte linii periferice nr. 3, 5 și 7, remorcile R.2 nr. 1 și 2 au fost detașate de acestea și casate în anul 1970, fiind prea vechi pentru a le mai menține în circulație. La ora aceea erau ultimele vagoane cu caroseria din lemn și cu platformele deschise care au mai făcut serviciu pentru călători.

Trasee
- Linia 1 - Gara Mare - UMT
- Linia 2 - Str. Reșița - UMT
- Linia 3 - Str. Reșița - Str. Răscoala din 1907
- Linia 5 - P-ța Timișoara 700 - Str. Războieni
- Linia 6 circuit - P-ța Traian - P-ța Maria
- Linia 7 - P-ța Bălcescu - Str. Chișodei

Program circulaţie tramvaie
- Linia 1 - Nr. unităţi 12T + 6V - Tura 60 min - Interval 3-4 / 5 min
- Linia 2 - Nr. unităţi 12T + 6V - Tura 60 min - Interval 3-4 / 5 min
- Linia 3 - Nr. unităţi 4 - Tura 40 min - Interval 10 min
- Linia 5 - Nr. unităţi 4 - Tura 40 min - Interval 10 min
- Linia 6 - Nr. unităţi 12T (6/6) + 6V (3/3) - Tura 30 min - Interval 3-4 / 5 min
- Linia 7 - Nr. unităţi 5 - Tura 37,5 min - Interval 7,5 min
Total vagoane în circulaţie: 67 VM + 53 VR

Parcul de tramvaie 31.12.1970 = 157 vagoane
> Vagoane motor = 112
- 9 buc. - tip T.1 - nr. parc 71-79
- 7 buc. - tip T.2 - nr. parc 101-104, 106-108
- 19 buc. - tip T.3 - nr. parc 105, 111-112, 114-129
- 10 buc. - tip T.4 - nr. parc 131-140
- 16 buc. - tip T.5 - nr. parc 141-156
- 24 buc. - tip T6V - nr. parc 177-200
- 7 buc. - tip T.7 - nr. parc 201-207
- 20 buc. - tip T.8 - nr. parc 210-229
> Vagoane remorci = 45
- 9 buc. - tip R.1 - nr. parc 21-29
- 36 buc. - tip R.8 - nr. parc 30-37, 43-70
> Alte vagoane
- 3 buc. - locomotive electrice - nr. parc L1-L3
- 1 buc. - vagon cu plug de zăpadă - nr. parc 1
- 1 buc. - tip D, vagon de serviciu - nr. parc 2
- 2 buc. - tip B, vagoane de serviciu - nr. parc 3-4
- 1 buc. - vagon-polizor
- 1 buc. - tip A, vagon de serviciu
- 1 buc. - remorcă tip R.2 - modificată pentru a fi trasă de cai
- 1 buc. - vagon electrostropitor
- 1 buc. - vagon remorcă turn
- 4 buc. - vagoane platformă
0

#5 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 07 ianuarie 2017 - 20:46

TRANSPORTUL CU TROLEIBUZUL

Din data de 11 martie 1970 linia de troleibuz nr. 3 a fost prelungită din Bd. Cetățíi cca 500 m în paralel cu liniile de tramvai pe Str. Cloșca până în Mehala la P-ța Avram Iancu. În acest mod călătorii din Mehala aveau o legătură directă cu centrul orașului, nemaifiind nevoiți să ocolească prin Balta Verde. Bucla troleibuzului a fost realizată în intersecția străzilor Cloșca / Macilor / Munteniei. De la aceeași dată, linia de tramvai nr. 4 a fost suspendată din lipsă de material rulant.

Bucla de întoarcere a troleibuzelor din P-ța A. Iancu
Imagine atasata: Orthodoxe Kirche 3.jpgImagine atasata: Pfarrkirche 2.jpg

Imagine atasata: tb 1970.png

Trasee
- Linia 1 - Str. Pop de Băsești - Str. Baader
- Linia 2 circuit - Gara de Nord - P-ța Bălcescu
- Linia 3 - P-ța Mircea Eliade - P-ța A. Iancu
- Linia 4 - Str. Pop de Băsești - Str. I. I. de la Brad
0

#6 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 07 ianuarie 2017 - 21:05

TRANSPORTUL CU AUTOBUZUL

Intreprinderea constructoare de mijloace de transport în comun "Tudor Vladimirescu" Bucureşti, pe baza modelului vehiculelor tip TV 2, a creat un nou tip, o variantă îmbunătăţită, TV 20. Autobuzul TV 20 a fost produs începând cu anul 1969 în două variante TV 20 U şi TV 20 R, pentru transportul urban, respectiv rutier (interurban). TV 20 are o capacitate de 90 pasageri şi o arhitectură mai nouă cu un grad de confort mai ridicat. Acestea se vor livra până în prima parte a anului 1975 şi vor fi retrase total din circulaţie până în anii 1980-1982, sfârşitul lor fiind mult grăbit din cauza debutului crizei carburanţilor. În Timișoara s-au primit în anul 1970 primele autobuze tip TV 20 U în număr de 14 buc. Prin casarea a trei autobuze marca TV 2 U, parcul a rămas cu 61 de unităţi.

Autobuz tip TV 20 U
Imagine atasata: 992_001.jpg

Parcul de autobuze 31.12.1970 = 61 Ab
- 47 buc. - tip TV 2 U
- 14 buc. - tip TV 20 U

Statistici an 1970
Tramvaie
> reţeaua exploatabilă - 31 km
> numărul călătorilor transportaţi - 102.476.000
> numărul locuitorilor oraşului - 192.616
> numărul tramvaielor în parc - 157 Tv = 112 VM + 45 VR
> numărul tramvaielor în circulaţie zilnică - 111 Tv
Troleibuze
> reţeaua exploatabilă - 21,660 km
> numărul călătorilor transportaţi - 18.800.800
> numărul troleibuzelor în parc - 49 Tb
> numărul troleibuzelor în circulaţie zilnică - 35 Tb
Autobuze
> reţeaua exploatabilă - 84 km
> numărul călătorilor transportaţi - 16.222.000
> numărul autobuzelor în parc - 61 Ab
> numărul autobuzelor în circulaţie zilnică - 40 Ab
Taximetre
> numărul taximetrelor în parc - 44
> numărul taximetrelor în circulaţie zilnică - 34

Foto: Hans-Heinrich Rieser: Temeswar: geographische Beschreibung der Banater Hauptstadt. Franz Steiner Verlag, 1992 - Harta oraşului cu liniile de transport în 1970
Imagine atasata: books.jpg
0

#7 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 08 ianuarie 2017 - 12:27

Anul 1971

O parte a bazei mixte Dâmboviţa a fost dată în folosinţă în 1971 şi anume fabrica şi depoul de tramvaie, hala fabrici fiind complet utilată. Din motivul acesta, Intreprinderea de Transport Timişoara (I.T.T.) și-a schimbat denumirea în:

~ Intreprinderea de Transporturi şi Construcţii Vagoane de Tramvai Timişoara - I.T.C.V.T.T. ~

Construcţiile fabricii au fost proiectate în aşa fel încât în cazul încetării fabricaţiei tramvaielor, acestea să servească ca o bază de reparaţii şi modernizări. Fabrica a fost prevăzută cu o vopsitorie cu două compartimente pentru vehicule, construită în scopul folosirii şi pentru vopsirea după reparaţii, nu doar după fabricări. Baza mixtă de exploatare şi reparaţii cuprindea în folosul tramvaielor opt canale de lucru pentru acestea, spaţiu adecvat pentru reparaţiile boghiurilor, ateliere pentru electricieni, prelucrări mecanice, sculărie, reparaţii reductoare. Hala era prevăzută cu grinzi rulante cu palanc de 5 tf. Cele două capete ale halei cuprindeau hale de rezivii pentru tramvaie. Hala a fost dotată cu trei canale de revizie având spaţiu pentru garare simultană a şase trenuri Timiş 2 şi cu o platformă pentru triajul a 50 de tramvaie.

Prin darea în folosinţă a Depoului nr. 2 Dâmboviţa, parcul de tramvai a fost împărţit, astfel încât Depoul nr. 1 Take Ionescu să nu mai sufere din cauza aglomerării şi lipsa spaţiului de garare pentru tramvaie. }n schimb, linia 3 (Str. Reşiţa - Freidorf) începea să fie puţin afectată din cauza tramvaielor care se retrăgeau în Depoul Dâmboviţa, deoarece aceste tramvaie au traseul de acces / retragere comun cu linia 3 din Bd. Dâmboviţa până la Str. Reşiţa, traseu compus din linie simplă.

Foto: RATT - Depoul şi hala fabricii de tramvaie
Imagine atasata: 20120807_122219.jpgImagine atasata: 20120807_123131.jpgImagine atasata: Dambovita 1971.jpg

Între anii 1970 - 1971 Institutul de Proiectare Timiş a înaintat prezentarea condiţiei structurii Podului Dacilor din P-ţa Badea Cârţan, care a ajuns foarte deteriorat din cauza transportului de mărfuri din zona Fabric, trebuind să suporte traversarea vagoanelor cu încărcături grele, pe lângă circulaţia tramvaielor şi automobilelor. Din acest motiv, precum şi din cauza deranjamentelor şi întreruperii circulaţiei tramvaielor şi autovehiculelor la trecerea trenurilor de marfă pe întreg tronsonul Cl. Buziaşului (Cimitir Fabric) - Gara de Est, se avea în vedere construirea altui traseu al transportului de mărfuri, pe o rută ocolitoare, care să conducă în afara oraşului fără piedici pentru circulaţia din oraş.
0

#8 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 08 ianuarie 2017 - 13:20

Între anii 1962 și 1971 era comună atribuirea numerelor de linie asemănătoare pentru traseele de tramvaie, troleibuze și autobuze, cu începere de la cifra ”1”. Din acel moment s-a stabilit o claritate în desemnarea traseelor de transport, atât pentru angajații interni ai intreprinderii, pentru călătorii cetățeni, pentru călătorii navetiști de la sate care lucrau în Timișoara, cât și pentru străini aflați în vizită. În primele luni ale anului 1971, până în luna aprilie, intreprinderea de transport a adoptat un sistem modern și schematic de atribuire a numerelor de trasee pe cele trei categorii de sistemelor de transport în comun:

- linii de tramvaie - indicative în intervalul 1 - 10;
- linii de troleibuze - indicative în intervalul 11 - 20;
- linii de autobuze - indicative începând cu 21.

Rețeaua de transport din primăvara anului 1971
Imagine atasata: retea 1971.png

Trasee tramvaie
- Linia 1 - Gara de Nord - UMT
- Linia 2 - Str. Reșița - UMT
- Linia 3 - Str. Reșița - Str. Răscoala din 1907
- Linia 5 - P-ța Timișoara 700 - Str. Războieni
- Linia 6 circuit - P-ța Traian - P-ța Bălcescu
- Linia 7 - P-ța Bălcescu - Str. Chișodei

Trasee troleibuze
- Linia 11 - fosta linie 1 - Str. Pop de Băsești - Str. Baader
- Linia 12 circuit - fosta linie 2 - Gara de Nord - P-ța Bălcescu
- Linia 13 - fosta linie 3 - P-ța Mircea Eliade - P-ța A. Iancu
- Linia 14 - fosta linie 4 - Str. Pop de Băsești - Str. I. I. de la Brad

Trasee autobuze
- Linia 21 - fosta linie 1 - Plopi - P-ța Sarmisegetusa - Crișan
- Linia 22 - fosta linie 2 - Banatim - Moșnița Nouă - Moșnița Veche / Albina
- Linia 23 - fosta linie 3 - P-ța Unirii - Chișoda
- Linia 24 - fosta linie 4 - P-ța Unirii - Săcălaz
- Linia 25 - fosta linie 5 - P-ța Unirii - Dumbrăvița
- Linia 26 - fosta linie 6 - P-ța Unirii - cartier Aeroport
- Linia 27 - fosta linie 7 - P-ța Unirii - UTT
- Linia 28 - fosta linie 8 - P-ța Unirii - Ghiroda Nouă
- Linia 29 - fosta linie 9 - P-ța Unirii - Giroc
- Linia 30 - fosta linie 10 - P-ța Unirii - Ghiroda Veche
- Linia 31 - fosta linie 11 - Str. Reșița - Utvin
- Linia 32 - fosta linie 12 - P-ța Mocioni - Gara de Sud
- Linia 33 - fosta linie 13 - P-ța Mocioni - Intreprinderea Dermatina
0

#9 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 08 ianuarie 2017 - 14:18

TRANSPORTUL CU TRAMVAIUL

Din 27 septembrie pe liniile 2 și 6 au fost introduse experimental câteva trenuri-tramvaie formate din trei vagoane, la care primul vagon era rezervat pentru cei cu abonamente, astfel că pasagerii cu bilete se puteau urca doar în vagonul doi și trei. Această acțiune reprezenta punerea în circulație a primelor vagoane fără taxator. Urcarea călătorilor era obligatorie pe prima ușă, pentru a li se verifica abonamentele de către vatman, iar coborârea acestora se făcea pe a doua și a treia ușă.

Foto: Jacques Woltjes - unul dintre astfel de trenuri de trei vagoane pe linia 6, tip Pionier nr. 153-154-144
Imagine atasata: 153-154-144.JPG

TRANSPORTUL CU TROLEIBUZUL

Datorită modernizării Bd. Republicii de la P-ța Regina Maria la P-ța Operei, traseele de troleibuz 11 și 14 au fost afectate, astfel că din data de 11 iulie 1971 troleibuzele celor două linii au întors în P-ța Mircea Eliade, având capăt comun cu linia 13. O consecință a lucrărilor de refacere a bulevardului reprezenta în secționarea rețelei de troleibuz, astfel că doar troleibuzele de pe linia 12 aveau conexiune directă cu depoul. Vehiculele de pe liniile 11, 13 și 14 au trebuit să fie tractate din P-ța Regina Maria până la stația de plecare din Str. Vlad Delamarina din P-ța Mircea Eliade.

Rețeaua de troleibuz din 11 iulie 1971
Imagine atasata: tb iul 1971.png

Trasee
- Linia 11 - P-ța Mircea Eliade - Str. Baader
- Linia 12 circuit - Gara de Nord - P-ța Bălcescu
- Linia 13 - P-ța Mircea Eliade - P-ța A. Iancu
- Linia 14 - P-ța Mircea Eliade - Str. I. I. de la Brad

Beneficiind de noua caroserie pentru autobuzul TV 20 U, Intreprinderea "Tudor Vladimirescu" a realizat, pe baza modelului de autobuz urban TV 20 U, varianta electrică a acestuia, troleibuze tip TV 20 E, din anul 1970, fiind primele troleibuze modernizate. Spre deosebire de autobuzele TV 20, troleibuzele prezentau uşoare diferenţe constructive ale caroseriei. De-a lungul anului 1971 s-au casat 14 troleibuze TV 2 E și s-au cumpărat numai două de tipul nou TV 20 E.

Foto: trotskeetravel.com - anul 1971, troleibuz tip TV 20 E, nr. 51 pe linia 14 în P-ța Horațiu
Imagine atasata: 51 - 1971.jpg

Parcul de troleibuze 31.12.1971 = 37 Tb
- 35 buc. - tip TV 2 E - nr. parc
- 2 buc. - tip TV 20 E - nr. parc

La scurt timp după scurtarea liniilor 11 și 14 și după casarea celor 14 troleibuze, din luna august 1971 linia 14 a fost înlocuită cu o linie de autobuze, din cauza lipsei de troleibuze suficiente aflate în parc. Până în luna octombrie a aceluiași an, s-a permis reluarea circulației troleibuzelor pe Bd. Republicii, astfel că linia 11 a fost repusă pe traseul inițial: Str. Pop de Băsești - Gara de Nord - P-ța Operei - P-ța Mărăști - Bd. T. Ionescu - Str. Baader. Totodată cu refacerea infrastructurii din Bd. Republicii, din cauza unor lucrări la linia de contact a troleibuzelor din P-ța Horațiu (P-ța Regina Maria), în perioada 14 - 18 octombrie 1971 linia 12 a fost înlocuită cu autobuze, iar linia de troleibuz 11 a fost din nou scurtată de la Str. Baader până la P-ța Mircea Eliade. După data de 18 octombrie atât linia 11 cât și linia 12 au revenit la normal.

Rețeaua de troleibuz la sfârșitul anului 1971
Imagine atasata: tb oct 1971.png

Trasee
- Linia 11 - Str. Pop de Băsești - Str. Baader
- Linia 12 circuit - Gara de Nord - P-ța Bălcescu
- Linia 13 - P-ța Mircea Eliade - P-ța A. Iancu
0

#10 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 08 ianuarie 2017 - 15:30

TRANSPORTUL CU AUTOBUZUL

În vederea deservirii locului de recreație a Pădurii Verzi precum și restaurantului de acolo, în data de 12 iunie 1971 s-a înființat o linie de agrement de autobuze, pe traseul: P-ța Mircea Eliade - P-ța Mărăști - P-ța I. C. Brătianu - Bd. T. Ionescu - Gara de Est - Restaurantul Pădurea Verde. Traseul era deservit zilnic de un autobuz care circula între orele 16:00 - 01:00 noaptea, la interval de 30 min. În zilele de duminică programul de circulație era de dimineață de la ora 09:00 până noaptea la ora 01:00.

Linia de agrement
Imagine atasata: agrement.png

Pe linia 22 cursele autobuzelor deserveau trei localități: Moșnița Nouă, Moșnița Veche și Albina. Pentru că a crescut cererea de transport pentru acest traseu, precum și în delimitarea curselor pentru Albina de Moșnița Veche, linia 22 a fost lăsată pe traseul consacrat Banatim - Ciarda Roșie - Moșnița Nouă - Albina. Pentru deservirea satului Moșnița Veche, s-a creat un nou traseu cu nr. 35: Banatim - Ciarda Roșie - Moșnița Nouă - Moșnița Veche.

În 1971 s-au primit în dotare prin investiții un număr de 16 autobuze TV 20 U și au fost casate 3 autobuze TV 2 U, parcul ajungând la 74 de unități. Având suficiente autobuze, a fost posibil să fie deschise două linii noi:
- linia 34, în lungime de 16770 m: P-ța Unirii - Covaci;
- linia 36, în lungime de 25860 m: P-ța Unirii - Sânandrei.

Parcul de autobuze 31.12.1971 = 74 Ab
- 44 buc. - tip TV 2 U
- 30 buc. - tip TV 20 U

Din cauza numărului insuficient de troleibuze disponibile pentru cele patru trasee, linia 14 cu distanța dintre P-ța Mircea Eliade - Cl. Lipovei a fost suspendată în luna august 1971. Pe același traseu, a fost pusă în funcțiune linia de autobuz nr. 37.

Odată cu sistematizarea oraşului, s-au construit drumuri pentru zona Sala Olimpia și pentru zona Complexului Studențesc și Campusul Universitar. În acest mod au apărut străzile de legătură cu Cetatea: Bd. Vasile Pârvan, Str. Michelangelo, Bd. Corneliu Coposu, Str. Cluj, Aleea F.C. Ripensia, la intersecția cărora s-a construit un sens giratoriu. Pe acele bulevarde s-au amenajat și alveole pentru stațiile mijloacelor de transport în comun, chiar dacă nu au fost deservite din start de nicio linie. În anul 1970, pe Str. Michelangelo s-a ridicat Podul Michelangelo de la Băile Termale, până atunci, traversarea Begăi se făcea doar de către pietoni, în general studenți, pe o pasarelă de lemn. Pentru deservirea acestor zone, de la 1 noiembrie linia de autobuz 29 a fost modificat astfel: P-ța Unirii - P-ța I. C. Brătianu - Bd. I. C. Brătianu - Str. Michelangelo - Str. Cluj - Cl. Girocului - Giroc.

Foto: Ziarul Drapelul Roșu - anul 1971, Bd. Vasile Pârvan după finalizarea lucrărilor și intersecția Bd. Mihai Viteazul/Bd. Vasile Părvan (Facultatea de Electrotehnică)
Imagine atasata: V Parvan 1971-74.JPGImagine atasata: DSC00734.JPG

Universitatea de Vest
Imagine atasata: Universität.jpgImagine atasata: DSC00696.JPGImagine atasata: 16179588_1306221696127334_6556398097381948086_o.jpg

Sensul giratoriu din intersecția P-ța Leonardo da Vinci și Complexul Studențesc
Imagine atasata: DSC00699.JPGImagine atasata: DSC00701.JPG

Str. Cluj și Liceul de Muzică ”Ion Vidu”
Imagine atasata: DSC00698.JPGImagine atasata: vidu.jpg
0

#11 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 08 ianuarie 2017 - 16:54

Între data de 8 și 12 decembrie 1971 au avut loc lucrări de construcție a liniei de tramvai în P-ța Veteranilor, în vederea traversării acesteia peste Cl. Șagului. Circulația autovehiculelor din P-ța Veteranilor a fost deviată în această perioadă, timp în care autobuzele liniei 33 au avut traseul: P-ța Mocioni - Bd. 6 Martie - Cl. Șagului - Str. A. Ipătescu - cartier blocuri - Complex Comercial - Cl. Șagului - Bd. 6 Martie - P-ța Mocioni. În zona Cl. Șagului au fost înființate două stații la cartier Blocuri și la Complex Comercial. După 12 decembrie traseul a revenit la normal, înspre Intreprinderea Dermatina.

Rețeaua de autobuze la sfrârșitul anului 1971
Imagine atasata: ab 1971.png

Trasee
- Linia 21 - Plopi - P-ța Sarmisegetusa - Crișan
- Linia 22 - Banatim - Moșnița Nouă - Albina
- Linia 23 - P-ța Unirii - Chișoda
- Linia 24 - P-ța Unirii - Săcălaz
- Linia 25 - P-ța Unirii - Dumbrăvița
- Linia 26 - P-ța Unirii - cartier Aeroport
- Linia 27 - P-ța Unirii - UTT
- Linia 28 - P-ța Unirii - Ghiroda Nouă
- Linia 29 - P-ța Unirii - Giroc
- Linia 30 - P-ța Unirii - Ghiroda Veche
- Linia 31 - Str. Reșița - Utvin
- Linia 32 - P-ța Mocioni - Gara de Sud
- Linia 33 - P-ța Mocioni - Intreprinderea Dermatina
- Linia 34 - P-ța Unirii - Covaci
- Linia 35 - Banatim - Moșnița Veche
- Linia 36 - P-ța Unirii - Sânandrei
- Linia 37 - P-ța Mircea Eliade - Str. I. I. de la Brad

Statistici an 1971
Tramvaie
> reţeaua exploatabilă - 33 km
> numărul călătorilor transportaţi - 102.790.000
> numărul locuitorilor oraşului - 195.470
> numărul tramvaielor în parc - 157 Tv = 112 VM + 45 VR
> numărul tramvaielor în circulaţie zilnică - 112 Tv
Troleibuze
> reţeaua exploatabilă - 21,660 km
> numărul călătorilor transportaţi - 19.120.000
> numărul troleibuzelor în parc - 37 Tb
> numărul troleibuzelor în circulaţie zilnică - 28 Tb
Autobuze
> reţeaua exploatabilă - 81 km
> numărul călătorilor transportaţi - 20.386.000
> numărul autobuzelor în parc - 74 Ab
> numărul autobuzelor în circulaţie zilnică - 50 Ab
Taximetre
> numărul taximetrelor în parc - 51
> numărul taximetrelor în circulaţie zilnică - 42
0

#12 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 09 ianuarie 2017 - 17:25

Anul 1972

TRANSPORTUL CU TRAMVAIUL

Circulația tramvaielor

Datorită punerii în circulație a trenurilor de mare capacitate tip Timiș 2 din data de 18 ianuarie 1972, după omologarea acestui tip de vagon, a fost posibilă repunerea în funcțiune a liniei de tramvai nr. 4, după doi ani de suspendare. Această măsură a fost urgentată în urma creșterii substanțiale a numărului pasagerilor troleibuzelor liniei 13. Astfel, cetățenii din Mehala aveau la dispoziție două linii de transport în comun.

S-a construit linia simplă de tramvai prin cartierul Dâmboviţa, cartier în curs de dezvoltare cu blocuri de-a lungul Str. Ana Ipătescu şi Bd. Dâmboviţa. Linia în lungime de 1540 m a fost realizată din P-ţa Veteranilor, în continuarea liniei dezafectate în anul 1969 din Str. A. Ipătescu, şi conectată în intersecția Bd. Dâmboviţa/Str. I. Barac la linia 3, unde se afla şi depoul cu fabrica de tramvaie. De asemenea, porțiunea de linie de aprox 300 m de la Str. Chișodei la P-ța Veteranilor a putut fi redată în folosință, fiind abandonată timp de doi ani.

Astfel, de la 26 ianuarie 1972 linia 7 a fost prelungită pe un nou traseu: P-ța Bălcescu - Fratelia - P-ța Veteranilor - Str. A. Ipătescu - Bd. Dâmbovița - Str. I. Barac - Str. Preyer - Str. Reșița, având o lungime de 6200 m, din care 1800 m traseu nou. Pe porțiunea dintre Str. Chișodei și Fabrica de tramvaie s-au înființat patru opriri: stația P-ța Veteranilor, Str. Grădini, Str. Frunzei și stația din dreptul intersecției străzilor Apusului/Dreptatea. Din nou, cum a fost până în anul 1969, cartierul Fratelia era dotată cu două conexiuni cu oraşul prin intermediul liniei de tramvai, cu un capăt la P-ţa Bălcescu şi celălalt la capătul din Str. Reşiţa. Pe linia 7 prelungită au fost puse în circulație 9 garnituri tramvaie Gemene, la interval de 7,5 min, cu tura de 67,5 min.

Foto: Florian Baca - linia 7 prin Bd. Dâmbovița la intersecţia cu Str. Banatul
Imagine atasata: Dambovita 1970er Jahre.jpg

Foto: Ziarul Drapelul Roșu - linia 7 prin fața Depoului de tramvaie Dâmbovița
Imagine atasata: Fab Dambovita 1971-74.JPG

Foto: RATT - linia 7 prin fața Depoului de tramvaie Dâmbovița
Imagine atasata: 20120807_122429.jpg

Rețeaua din 26 ianuarie 1972
Imagine atasata: tv 26 ian 1972.png

Trasee
- Linia 1 - Gara de Nord - UMT
- Linia 2 - Str. Reșița - UMT
- Linia 3 - Str. Reșița - Str. Răscoala din 1907
- Linia 4 - P-ța Timișoara 700 - P-ța A. Iancu
- Linia 5 - P-ța Timișoara 700 - Str. Războieni
- Linia 6 circuit - P-ța Traian - P-ța Bălcescu
- Linia 7 - P-ța Bălcescu - Str. Reșița
0

#13 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 10 ianuarie 2017 - 18:46

În data de 22 martie au apărut unele modificări în configurația stațiilor de tramvai de pe linia 6:
- fosta stație fabrica de Bere mutată la capătul clubului ”2 Aprilie”;
- în sens invers, stația Tehnometal a fost mutată în dreptul capătului clubului ”2 Aprilie”;
- s-au desființat stațiile Bihor, de lângă Abator, și cea facultativă Olimpia;
- s-a înființat stația Sala Olimpia.

Sala Sporturilor „Constantin Jude”, cunoscută drept Sala Olimpia, este o sală multifuncțională din municipiul Timișoara, situată pe aleea FC Ripensia. A fost folosită ca bază locală pentru echipele masculine și feminine de baschet, volei și handbal. Sala având capacitatea de 2.200 de locuri, a fost inaugurată în anul 1968. Nu departe de aceasta se află Stadionul de fotbal Dan-Păltinișanu, numit atunci Stadionul 1 Mai, al doilea stadion ca mărime din România. A fost construit în anul 1963, când avea 40,000 de locuri, și inaugurat la 1 mai 1964. Deși linia de tramvai nr. 6 trecea între cele două construcții, prima stație în regim facultativ s-a dat în folosință abia la 28 ianuarie 1970, cu numele Olimpia. În 22 martie 1972, stația și-a schimbat denumirea în Sala Olimpia, devenind stație în regim normal.

Sala Olimpia
Imagine atasata: IMG_0005.jpgImagine atasata: Sala Olimpia 1.jpgImagine atasata: 646x404.jpg

Stadionul 1 Mai
Imagine atasata: IMG_0085.jpgImagine atasata: IMG_0033a.jpg

În data de 17 aprilie 1972, liniile 3 și 7 au fost suplimentate, în vederea unei mai bune deserviri a călătorilor. Pe linia 3 au fost introduse 4 garnituri de tramvaie Gemene la interval de 7,5 min, după construirea unui nou deviator la Str. C. I. Notarra. Linia 7 a fost secționată în două trasee. Vechiul parcurs P-ța Bălcescu - Str. Chișodei în lungime de 4400 m a rămas cu indicativul 7, având exploatate 5 unități Gemene cu frecvența de 7,5 min și tura de 37,5 min, iar pe distanța de 1800 m dintre Str. Chișodei - Bd. Dâmbovița - Str. Reșița, unde numărul călătorilor era mai neînsemnat, se pendulau două unități Gemene sub indicativul liniei 7 barat, la interval de 15 min.

Traseele din data de 17 aprilie 1972
Imagine atasata: tv 17 april 1972.png

Trasee
- Linia 1 - Gara de Nord - UMT
- Linia 2 - Str. Reșița - UMT
- Linia 3 - Str. Reșița - Str. Răscoala din 1907
- Linia 4 - P-ța Timișoara 700 - P-ța A. Iancu
- Linia 5 - P-ța Timișoara 700 - Str. Războieni
- Linia 6 circuit - P-ța Traian - P-ța Bălcescu
- Linia 7 - P-ța Bălcescu - Str. Chișodei
- Linia 7 barat - Str. Chișodei - Str. Reșița

Foto: Hans Oerlemans, sursa transira.ro via Onofrei Sergiu-Gabriel / Transurb SA Galaţi - anul 1973, cuplu Gemene T.2 pe linia 7 barat la capătul din Str. Reșița și pe Bd. Dâmbovița
Imagine atasata: 0799.19 do 24-05-73 Timisoara.jpgImagine atasata: 0799.17 do 24-05-73 Timisoara.jpg
0

#14 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 10 ianuarie 2017 - 19:07

Datorită lucrărilor de infrastructură și de sistematizare a Bd. 30 Decembrie, circulația tramvaielor a fost deranjată, astfel că din 15 mai 1972 au intervenit următoarele modificări ale traseelor centrale 1, 2 și 6:
- Linia 1 - Gara de Nord - P-ța Maria - P-ța Bălcescu - Banatim - P-ța Traian - Gara de Est - UMT - P-ța Traian - P-ța Libertății - P-ța Maria - Gara de Nord
- Linia 1 barat - Str. Progresul (UMT) - Gara de Est - P-ța Traian - P-ța Libertății - Bufetul ”Expres” - P-ța Libertății - P-ța Traian - Cl. Dorobanților - Str. Progresul
- Linia 2 - Str. Reșița - P-ța Maria - P-ța Bălcescu - Banatim - P-ța Traian - Gara de Est - UMT - P-ța Traian - P-ța Libertății - P-ța Maria - Str. Reșița
- Linia 6 - Gara de Nord - P-ța Maria - P-ța Bălcescu - Banatim - P-ța Traian - P-ța Libertății - Bufetul ”Expres”

15 mai 1972
Imagine atasata: tv 15 mai 1972.png

Trasee
- Linia 1 - Gara de Nord - UMT
- Linia 1 barat - UMT - Bufetul ”Expres”
- Linia 2 - Str. Reșița - UMT
- Linia 3 - Str. Reșița - Str. Răscoala din 1907
- Linia 4 - P-ța Timișoara 700 - P-ța A. Iancu
- Linia 5 - P-ța Timișoara 700 - Str. Războieni
- Linia 6 - Gara de Nord - Bufetul ”Expres”
- Linia 7 - P-ța Bălcescu - Str. Chișodei
- Linia 7 barat - Str. Chișodei - Str. Reșița

Din 1 iulie s-a sistat complet circulația tramvaielor pe Bd. 30 Decembrie de la P-ța Maria înspre Catedrală, pentru a se putea desfășura lucrările de infrastructură atât la bulevard cât și la șinele de tramvai. Din acea dată a intervenit o nouă modificare la traseele de tramvai:
- Linia 1 a preluat traseul liniei 1 barat: Str. Progresul (UMT) - Gara de Est - P-ța Traian - P-ța Libertății - Bufetul ”Expres” - P-ța Libertății - P-ța Traian - Cl. Dorobanților - Str. Progresul
- Linia 2 - Str. Reșița - P-ța Maria - P-ța Bălcescu - Banatim - P-ța Traian - Gara de Est - UMT - P-ța Traian - P-ța Libertății - Bufetul ”Expres” - P-ța Libertății - P-ța Traian - Banatim - P-ța Bălcescu - P-ța Maria - Str. Reșița
- Linia 6 a rămas nemodificată: Gara de Nord - P-ța Maria - P-ța Bălcescu - Banatim - P-ța Traian - P-ța Libertății - Bufetul ”Expres”

1 iulie 1972
Imagine atasata: tv 1 iul 1972.png

Trasee
- Linia 1 - UMT - Bufetul ”Expres”
- Linia 2 - Str. Reșița - UMT
- Linia 3 - Str. Reșița - Str. Răscoala din 1907
- Linia 4 - P-ța Timișoara 700 - P-ța A. Iancu
- Linia 5 - P-ța Timișoara 700 - Str. Războieni
- Linia 6 - Gara de Nord - Bufetul ”Expres”
- Linia 7 - P-ța Bălcescu - Str. Chișodei
- Linia 7 barat - Str. Chișodei - Str. Reșița

Aceste lucrări au fost finalizate la 1 septembrie 1972 când traseele liniilor 1, 2 și 6 au revenit la normal. În tot acest timp, din dreptul bufetului ”Expres” și prin fața Catedralei Ortodoxe, a fost construită o buclă de întoarcere cu caracter temporar, unde au întors tramvaiele în perioada lucrărilor dintre 15 mai și 1 septembrie 1972. În perioada dintre 1 iulie - 1 septembrie, în ajutorul tramvaielor, linia de troleibuz nr. 12 a fost suplimentată. În timpul lucrărilor, liniile de tramvai din Bd. 6 Martie au fost amplasate pe tronsonul Catedrală - P-ța Maria - P-ța Mocioni una lângă cealaltă, în mijlocul străzii, până atunci acestea fiind în ambele sensuri lângă trotuar.

Foto: Marcel Halgaș - bucla temporară de la Bufetul ”Expres”, din fața Catedralei Ortodoxe
Imagine atasata: Marcel Halgas (4).jpg

Foto: Hans Oerlemans, sursa transira.ro via Onofrei Sergiu-Gabriel / Transurb SA Galaţi) - anul 1973, liniile amplasate în mijlocul străzii din anul 1972 în Bd. 6 Martie
Imagine atasata: 0800.05 do 24-05-73 Timisoara.jpgImagine atasata: 0800.08 do 24-05-73 Timisoara.jpg
Imagine atasata: 0800.09 do 24-05-73 Timisoara.jpgImagine atasata: Timisoara, 1980.jpg
0

#15 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 10 ianuarie 2017 - 19:33

De asemenea în aceeași perioadă a acelor lucrări a Bd. 30 Decembrie, între zilele de 6 - 9 iulie au avut loc lucrări de sistematizare și modernizare a intersecției din fața Gării de Nord. În cele trei zile linia 6 nu a mai circulat la gară, ci la bucla din Str. Reșița. Pe Str. 13 Decembrie (Bd. Gen. Dragalina), între Bd. Tinereții și Gara de Nord a pendulat un tren-tramvai Gemene de trei vagoane.

Totodată, traversarea autovehiculelor în intersecția de la gară a fost interzisă în cele trei zile, astfel că troleibuzele de pe linia 12 au fost înlocuite cu autobuze pe traseul Gara de Nord - P-ța Bălcescu - Gara de Nord și retur, întorcând în fața porții intreprinderii Electrobanat, fără a traversa intersecția de la gară. Pentru a distribui acele autobuze și troleibuze, în cele trei zile troleibuzele de pe linia 12 au fost puse pe traseul 14 spre Cl. Lipovei, în locul autobuzelor de pe linia 37 care au trecut la linia 12. Din 9 iulie, autobuzele au trecut din nou la traseul zonei Între-Vii cu nr. 37, linie deservită de 5 autobuze, iar troleibuzele au revenit pe linia circuit 12.

Tot în acel interval s-a construit o nouă buclă de întoarcere a tramvaielor la Gara de Nord, linia fiind condusă în stânga din Str. 13 Decembrie, prin Str. Gării, paralel cu primele peroane ale trenurilor CFR, apoi traversa Str. Gării, trecea prin faţa intreprinderii Electrobanat, traversa încă o dată Str. Gării şi intra în staţia de urcare a călătorilor. Bucla avea în compunere şi o linie moartă, linie care adăpostea tramvaiele de rezervă, tramvaiele din traseu care s-au defectat şi în mod uzual, tramvaiele de urgenţă, denumite tramvaiele de serviciu (vagoanele VS).

Foto: Colecția Valentin Ivănescu - anul 1976, zona gării după sistematizarea intersecției și mutarea buclei de tramvai
Imagine atasata: Links 1976.jpgImagine atasata: Frontal 12 - 1976.jpg

Foto: Hans Lehnhart - anul 1973, vagonul tip B nr. VS 3 pe linia de avarie la bucla Gara de Nord
Imagine atasata: Seite 7.JPG

Având în vedere extinderea cartierului Circumvalaţiunii, în partea de Nord - Vest, prin construcţiile masive de locuinţe, formând noi zone ale oraşului, cu denumirile de Matei Basarab, Dacia, Bucovinei şi zona Mircea cel Bătrân, parte a cartierului Mehala, doar în perimetrul delimitat de Str. Ghe. Lazăr - Bd. Cetăţii - Cl. Torontalului - Cl. Circumvalaţiunii vor fi în final peste 2500 de apartamente. Se prevedea o linie de transport cu tramvaiul, din intersecţia Str. Ghe. Lazăr / Cloşca prin Bd. Cetăţii, bulevard care era plănuit a fi lărgit şi modernizat. În acest sens, linia de tramvai nr. 4 a fost din nou suspendată la 20 noiembrie 1972, transportul călătorilor fiind asigurat de o linie de autobuz cu nr. 35, pentru ca noua linie de tramvai să fie dublată şi aşezată pe axul Bd. Cetăţii în zona verde pe pat propriu, începând din Balta Verde.

Foto: Hans Oerlemans, sursa transira.ro via Onofrei Sergiu-Gabriel / Transurb SA Galaţi) - anul 1973, staţia de plecare P-ţa Timişoara 700: tren-tramvai de trei vagoane tip Pionier pe linia 5 şi autobuz TV 20 U pe linia 35
Imagine atasata: 0800.37 do 24-05-73 Timisoara.jpg

Rețeaua de tramvai la sfârșitul anului 1972
Imagine atasata: tv dec 1972.png

Trasee
- Linia 1 - Gara de Nord - UMT
- Linia 2 - Str. Reșița - UMT
- Linia 3 - Str. Reșița - Str. Răscoala din 1907
- Linia 5 - P-ța Timișoara 700 - Str. Războieni
- Linia 6 circuit - P-ța Traian - P-ța Bălcescu
- Linia 7 - P-ța Bălcescu - Str. Chișodei
- Linia 7 barat - Str. Chișodei - Str. Reșița
0

#16 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 10 ianuarie 2017 - 20:33

Parcul de tramvaie

La 1 decembrie 1970 au fost realizate probele de circulaţie a vagonului motor cu remorca prototip, în vederea omologării tipului de tramvai Timiş 2. Procesul s-a încheiat pe data de 18 ianuarie 1972, iar apoi garnitura a fost pregătită pentru a fi exploatată, pentru început pe traseul nr. 2. Ca nr. de parc, vagonului motor i s-a dat numărul 231, iar remorcii numărul 1.

Personalul compus din cei 40 muncitori, tehnicieni şi ingineri s-au reîntors în Timişoara după specializarea din R.F.G., Munchen, timp de doi ani, iar nemţii veniţi pentru a pune bazele fabricii de tramvaie în competiţie cu alte fabrici europene, au pleacat şi ei acasă. În anul 1970 s-a terminat hala fabricii şi, deşi încă în lipsa dotării cu toate utilajele necesare, în anul 1972 s-au construit două vagoane motoare Timiş 2 cu nr. 232 şi 233, punct ce constituia startul producerii în masă. După punerea lor în circulaţie, deşi aveau cea mai mare capacitate de atunci, circulau încărcate la maxim. Pentru cele două vagoane motoare nr. 232, 233 s-au construit în același an și două vagoane remorci de acelaşi tip, aceeaşi mărime şi formă, cu nr. 2 şi 3. Perechile Timiș 2 formate prezente în parcul de tramvaie erau : nr. 231-1, 232-2 și 233-3. În acest mod se avea în vedere fabricarea în serie a trenurilor vagon motor + vagon remorcă Timiş 2, cu numerele de circulaţie în continuarea acestora, păstrând numărul "230" ca diferenţa dintre numărul vagonului motor şi numărul remorcii.

Foto: Hans Lehnhart - anul 1974, garnitura Timiș 2 nr. 232-2 pe linia 2 la bucla din Str. Reșița
Imagine atasata: p137.JPG

Foto: RATT - garnitura Timiș 2 nr. 233-3 în P-ța Libertății
Imagine atasata: 20120807_122736.jpg

Capturi video - anul 1973, una dintre primele trenuri Timiș 2 în P-ța Operei
Imagine atasata: vlcsnap-2016-10-27-14h34m47s851.pngImagine atasata: vlcsnap-2016-10-27-14h36m11s700.png

Parcul de tramvaie 31.12.1972 = 163 vagoane
> Vagoane motor = 115
- 9 buc. - tip T.1 - nr. parc 71-79
- 7 buc. - tip T.2 - nr. parc 101-104, 106-108
- 19 buc. - tip T.3 - nr. parc 105, 111-112, 114-129
- 10 buc. - tip T.4 - nr. parc 131-140
- 16 buc. - tip T.5 - nr. parc 141-156
- 24 buc. - tip T6V - nr. parc 177-200
- 7 buc. - tip T.7 - nr. parc 201-207
- 20 buc. - tip T.8 - nr. parc 210-229
- 3 buc. - tip Timiș 2 - nr. parc 231-233
> Vagoane remorci = 48
- 9 buc. - tip R.1 - nr. parc 21-29
- 36 buc. - tip R.8 - nr. parc 30-37, 43-70
- 3 buc. - tip Timiș 2 - nr. parc 1-3
> Alte vagoane
- 3 buc. - locomotive electrice - nr. parc L1-L3
- 1 buc. - vagon cu plug de zăpadă - nr. parc VS1
- 1 buc. - tip D, vagon de serviciu - nr. parc VS2
- 2 buc. - tip B, vagoane de serviciu - nr. parc VS3-VS4
- 1 buc. - vagon-polizor
- 1 buc. - tip A, vagon de serviciu
- 1 buc. - remorcă tip R.2 - modificată pentru a fi trasă de cai
- 1 buc. - vagon electrostropitor
- 1 buc. - vagon remorcă turn
- 4 buc. - vagoane platformă
0

#17 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 12 ianuarie 2017 - 17:09

TRANSPORTUL CU TROLEIBUZUL

Lipsa spațiilor și condițiilor necesare pentru întreținerea și repararea unui parc așa de mare de troleibuze a condus la imposibilitatea efectuării întregului ciclu de reparații și ca atare și la o uzură prematură a troleibuzelor. Din această cauză în anul 1971 au fost casate un număr de 14 buc., reducându-se drastic parcul de troleibuze și așa îmbătrânit. O consecință a apărut în luna ianuarie 1972 când linia 11 a fost înlocuită de o linie de autobuz cu nr. 24, traseul fiind același. Astfel, două linii importante de troleibuze (liniile 11 și 14) erau înlocuite de autobuze (linia 24, respectiv 37).

Din cauza suspendării circulației tramvaielor de pe linia 4 în luna septembrie și datorită aparițiilor blocurilor de locuințe din cartierul Circumvalațiunii II, cartierul-prîslea al Timișoarei cum era numit atunci, intreprinderea de transport s-a obligat să suplimenteze transportul în acea zonă a orașului. Datorită numărului de călători foarte crescut pe porțiunea liniei 13 din centru până la Bd. Cetății, s-a studiat posibilitatea introducerii unui traseu de troleibuz doar pe această distanță.

Cum nu se putea realiza o curbă de întoarcere în intersecția Str. Ghe. Lazăr/Bd. Cetății, precum era cea folosită în perioada anilor 1968-1970, pentru că a început modernizarea intersecţiei celor două străzi importante, precum şi a extinderii Bd. Cetăţii înspre Cl. Torontal. Tot atunci s-au început construcţiile blocurilor pe partea de nord a Str. Ghe. Lazăr. Bucla s-a executat înaintea acestei intersecții, în partea stângă a Str. Ghe. Lazăr în direcția de mers către Mehala, ocolind complexul comercial "Splendid" şi un bloc turn și folosind străzile înguste Str. Martir Remus Tăsală, din spatele complexului, şi Str. Salciei, pentru revenirea în Str. Ghe. Lazăr. Pe tronsonul dintre Cetate și noua buclă a fost înființată linia 13 barat, pe care circulau 7 troleibuze, iar până la P-ța A. Iancu au fost lăsate numai câteva troleibuze pe linia 13. Suplimentarea liniei 13 prin noul traseu linia 13 barat a fost posibilă doar după achiziționarea a 6 troleibuze TV 20 E.

Foto: Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă Timiş - bucla de întoarcere
Imagine atasata: 10-mic.jpgImagine atasata: DSC00662_gh_lazar_troleu_selectie.jpg

Foto: Ziarul Drapelul Roșu - bucla din Str. Martir Remus Tășalăși troleibuze TV 2 E pe linia 13 barat: unul în buclă în spatele complexului și altul intrând în Str. Ghe. Lazăr
Imagine atasata: Ghe Lazar 1971-74.JPGImagine atasata: 1971-74.JPGImagine atasata: 1971-74 - 2.JPG

Foto: Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă Timiş - construcția blocurilor la nord de Str. Ghe. Lazăr
Imagine atasata: 5-mic.jpg

Str. Gheorghe Lazăr după finalizarea construcțiilor
Imagine atasata: Bulevardul Gheorghe Lazar.jpgImagine atasata: Circumvalatiunii.jpgImagine atasata: lazar.pngImagine atasata: 250_001.jpg

Parcul de troleibuze 31.12.1972 = 43 Tb
- 35 buc. - tip TV 2 E
- 8 buc. - tip TV 20 E

Rețeaua de troleibuz la sfârșitul anului 1972
Imagine atasata: tb 1972.png

Trasee
- Linia 12 circuit - Gara de Nord - P-ța Bălcescu
- Linia 13 - P-ța Mircea Eliade - P-ța A. Iancu
- Linia 13 barat - P-ța Mircea Eliade - Bd. Cetății
0

#18 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 12 ianuarie 2017 - 18:19

TRANSPORTUL CU AUTOBUZUL

La începutul anului 1972, în luna ianuarie intreprinderea națională de transport călători și marfă, I.T.A. - Intreprinderea de Transporturi Auto, a preluat câteva trasee interurbane de la I.T.C.V.T.T.. Astfel, traseele pentru deservirea localităților Moșnița Nouă, Moșnița Veche, Albina, Săcălaz și Utvin au trecut în subordinea I.T.A. Ca urmare, linia 22 a funcționat doar de la Banatim până la cartierul Ciarda Roșie, liniile 24 și 35 au fost desființate, iar linia 31 a funcționat de la Str. Reșița doar până la Fabrica de Zahăr Banat.

Trasee
- Linia 21 - Plopi - P-ța Sarmisegetusa - Crișan
- Linia 22 - Banatim - Ciarda Roșie
- Linia 23 - P-ța Unirii - Chișoda
- Linia 25 - P-ța Unirii - Dumbrăvița
- Linia 26 - P-ța Unirii - cartier Aeroport
- Linia 27 - P-ța Unirii - UTT
- Linia 28 - P-ța Unirii - Ghiroda Nouă
- Linia 29 - P-ța Unirii - Giroc
- Linia 30 - P-ța Unirii - Ghiroda Veche
- Linia 31 - Str. Reșița - FZB
- Linia 32 - P-ța Mocioni - Gara de Sud
- Linia 33 - P-ța Mocioni - Intreprinderea Dermatina
- Linia 34 - P-ța Unirii - Covaci
- Linia 36 - P-ța Unirii - Sânandrei
- Linia 37 - P-ța Mircea Eliade - Str. I. I. de la Brad

Tot în luna ianuarie linia 11 de troleibuze a trebuit suspendată pe motivul numărului insuficient de troleibuze active. ca rezultat, a fost înființată o linie de autobuz nr. 24 pe traseul liniei de troleibuz: Str. Pop de Băsești - Gara de Nord - P-ța Horațiu - P-ța Operei - P-ța Mărăști - Bd. T. Ionescu - Str. Baader.

În luna februarie, pentru conexiunea directă dintre Gara de Nord și cartierul Cl. Șagului, s-a înființat un nou traseu de autobuz, linia 33 barat: Intreprinderea Dermatina - Cl. Șagului - P-ța I. Maniu - Str. Reșița - Str. Pop de Băsești - Gara de Nord - P-ța Horațiu.

Din 15 august 1972, linia 22 Banatim - Ciarda Roșie a fost prelungită pentru ca cetățenii din Ciarda Roșie să aibe legătură directă cu centrul orașului, cu parcursul: Catedrala Ortodoxă (Cinematograful ”Modern”) - Podul Tinereții - Bd. Vasile Pârvan - Str. Cluj - Bd. Eroilor de la Tisa - Cl. Buziașului - Ciarda Roșie.

O problemă apărută frecventă la linia de autobuz 30 consta în numărul tot mai redus al curselor către Ghiroda Veche, ajungându-se în final numai la două curse, una la ora 08:10 și alta la ora 12:25. Călătorii erau nevoiți să se folosească mai mult de linia aerportului nr. 26, care trecea prin fața intrării în comuna Ghiroda Veche, de acolo până celelalte limite ale comunei oamenii mergeau pe jos. În urma reclamațiilor locuitorilor, problema s-a rezolvat prin suplimentarea curselor pe linia 30.

La data de 20 noiembrie 1972, datorită suspendării liniei de tramvai nr. 4, s-a dat în folosință linia de autobuz 35, o linie circuit doar într-un sens, menită a lega Cetatea de toate zonele cartierului Circumvalațiunii și Cl. Aradului. Pornirea se făcea în P-ța Timișoara 700, unde era și stația tramvaiului 5. Circuitul 35 era: P-ța Timișoara 700 - Str. C. Brediceanu - Balta Verde - Bd. Cetății - Str. Miresei - Cl. Aradului - P-ța Mărăști - P-ța Timișoara 700. În orele de vârf erau puse în circulație 8 autobuze la interval de 4 min, iar în afara orelor de vârf 4 autobuze la interval de 8 min. O călătorie pe acest traseu costa 50 bani.
0

#19 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 12 ianuarie 2017 - 19:34

Timişoara avea populaţia în continuă creştere, făcându-se simţită nevoia unei noi unităţi spitaliceşti moderne. Amplasamentul spitalului, numit Spitalul Clinic Judeţean Timişoara, s-a făcut pe un loc nedezvoltat încă, cu multe terenuri virane, pe Bd. Liviu Rebreanu nr. 156. Construcţia Spitalului Judeţean, avându-l ca proiectant pe arhitectul Nicolae Dancu, a început din anul 1970 până în 1974, când în toamnă și-a început activitatea cu 1030 de paturi şi 13 secţii clinice.

Spitalul Județean Timișoara
Imagine atasata: spit_judetean.JPGImagine atasata: plimbare-prin-timisoara-comunista-spitalul-judetea_15bb3b0800ac98.jpg

În paralel se dezvolta în Calea Buziaşului o platformă industrială cu un ansamblu de intreprinderi: Azur, Fabrica de Detergenţi, Fabrica de Oxigen, Atelierele Centrale ale Cooperativelor Meşteşugăreşti, Autobaza de Transport, Spumotim, Intreprinderea de Aparate Electrice, Intreprinderea de Autoturisme şi Intreprinderea Electrotimiş. Atât pentru această platformă industrială, pentru care linia 22 s-a prelungit până în centru în folosult muncitorilor, cât şi pentru deservirea Spitalului Judeţean, s-a înfiinţat linia de autobuz 22 barat pe distanța dintre Spitalul Județean - Electrotimiș. În anul 1972 intreprinderea a primit în dotare un lot de 20 de autobuze TV 20 U și s-au casat doar două vehicule tip TV 2 U, parcul ajungând la 92 de buc., fapt pentru care rețeaua de autobuz s-a putut dezvolta mult în acest an.

Foto: Județul Timiș, album editat de Comitetul Județean de Cultură și Educație Socialistă Timiș - Intreprinderea Electrotimiș
Imagine atasata: eltim.jpg

Rețeaua de autobuz la sfârșitul anului 1972
Imagine atasata: ab 1972.png

Trasee
- Linia 21 - Plopi - P-ța Sarmisegetusa - Crișan
- Linia 22 - Catedrala Ortodoxă - Ciarda Roșie
- Linia 22 barat - Spitalul Județean - Electrotimiș
- Linia 23 - P-ța Unirii - Chișoda
- Linia 24 - Str. Pop de Băsești - Str. Baader
- Linia 25 - P-ța Unirii - Dumbrăvița
- Linia 26 - P-ța Unirii - cartier Aeroport
- Linia 27 - P-ța Unirii - UTT
- Linia 28 - P-ța Unirii - Ghiroda Nouă
- Linia 29 - P-ța Unirii - Giroc
- Linia 30 - P-ța Unirii - Ghiroda Veche
- Linia 31 - Str. Reșița - FZB
- Linia 32 - P-ța Mocioni - Gara de Sud
- Linia 33 - P-ța Mocioni - Intreprinderea Dermatina
- Linia 33 barat - P-ța Horațiu - Intreprinderea Dermatina
- Linia 34 - P-ța Unirii - Covaci
- Linia 35 circuit - P-ța Timișoara 700 - Bd. Cetății
- Linia 36 - P-ța Unirii - Sânandrei
- Linia 37 - P-ța Mircea Eliade - Str. I. I. de la Brad

Parcul de autobuze 31.12.1972 = 92 Ab
- 42 buc. - tip TV 2 U
- 50 buc. - tip TV 20 U

Statistici an 1972
Tramvaie
> reţeaua exploatabilă - 36 km
> numărul călătorilor transportaţi - 102.001.000
> numărul locuitorilor oraşului - 199.987
> numărul tramvaielor în parc - 163 Tv = 115 VM + 48 VR
> numărul tramvaielor în circulaţie zilnică - 103 Tv
Troleibuze
> reţeaua exploatabilă - 21,660 km
> numărul călătorilor transportaţi - 19.320.000
> numărul troleibuzelor în parc - 43 Tb
> numărul troleibuzelor în circulaţie zilnică - 27 Tb
Autobuze
> reţeaua exploatabilă - 88 km
> numărul călătorilor transportaţi - 26.725.000
> numărul autobuzelor în parc - 92 Ab
> numărul autobuzelor în circulaţie zilnică - 66 Ab
Taximetre
> numărul taximetrelor în parc - 37
> numărul taximetrelor în circulaţie zilnică - 40
0

#20 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 7.968
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:RATT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 13 ianuarie 2017 - 18:23

Anul 1973

Dezvoltarea orașului

A luat fiinţă Grupul Intreprinderilor de Gospodărie Comunală şi Locativă Timiş (G.I.G.C.L.), subordonat Consiliului Popular al judeşului Timiş, care se ocupa de coordonare a mai multor activităţi: transportul în comun, transportul de mărfuri, construcţii, reparaţii, producerea şi distribuția energiei termice, coşerit, salubrizare, alimentare cu apă, canalizare etc. Numele intreprinderii de transport nu s-a modificat, fiind doar în subordinea grupului nou înființat.

Aproape întreaga suprafaţă a parcului Cetăţii a fost incinta uneia din cele mai mari cazarme militare din Europa, situată în vecinătatea cetăţii Timişoarei. Aceasta a dăinuit ca atare până după cel De-al Doilea Război Mondial. Dezafectarea şi dărâmarea cazarmei, rămasă nefiresc în centrul unui oraş deja modern, a început prin 1956, fiind bine ancorată în peisajul urban, pe locul actualului hotel Continental, coborând mult spre muzeu. În intervalul 1968–1971 s-a construit hotelul Continental, clădirea cea mai înaltă a Timişoarei. Inaugurarea s-a făcut în iulie 1971, având 169 de camere, restaurante şi săli de recepţie. În acelaşi interval s-a construit bulevardul ce traversa parcul, realizând o fluenţă firească a circulaţiei în centrul oraşului. Continuând modernizările pentru aspectul urban, în anul 1972 s-a sistematizat şi Bd. Revoluţiei (fost Bd. 23 August), ocazie în care liniile de tramvai (nr. 1, 2 şi 6) s-au reamplasat pe axul străzii, şine cu canal aşezate pe un strat de beton, formând baza pardoselii de asfalt. Stratul de asflat s-a turnat până la înălţimea şinelor.

În anul 1973 s-a sistematizat și Str. Proclamaţia de la Timişoara (fosta Str. Eminescu), liniile de tramvai fiind amplasate în axul strazii, în acelaşi mod de construcţie precum în urmă cu un an pe Bd. Revoluţiei, fiind în continuare a acestuia. Împreună cu Bd. I. C. Brătianu, care constituia calea de acces dintre nordul oraşului şi sud, s-a dat un aspect urban ordonat, modern şi plăcut vizual acestor străzi şi intersecţii, fiind în acest loc amplasat şi Hotelul Continental.

Timișoara avea o conformatie radială, cu un singur centru spre care convergeau toate arterele principale ale orașului, în acest spațiu se concentrau activități pentru administrație, justiție, finanțe, servicii, hoteluri și activitatea de comerț, care avea ca referință centrul comercial Bega. Clădirea a fost construită ca magazin universal în 1973, proiectul fiind realizat de IPROTIM. Regimul de înălțime al clădirii fiind atunci de P+4, înălțimea maximă fiind atinsă de casele de lifturi + 27,25 m.

Vederi asupra Bd. Revoluţiei, Str. Proclamaţia, Bd. I. C. Brătianu, a Hotelului Continental și a magazinului Bega
Imagine atasata: 1(1).jpgImagine atasata: 7e4328774dc7da6084eb741533a3f862-2940851-1000_1000.jpgImagine atasata: 171_001.jpgImagine atasata: 141_001.jpg
Imagine atasata: 776_001.jpgImagine atasata: 803_001 a.jpgImagine atasata: Bulevardul Eminescu.jpgImagine atasata: 14523221_615710718600628_3587430311106663644_n.jpg
Imagine atasata: Continental 2.jpgImagine atasata: Continental 6.jpgImagine atasata: Continental 7.jpgImagine atasata: Kardinalsbrunnen 5.jpg
Imagine atasata: Continental 11.jpgImagine atasata: Continental 12.jpgImagine atasata: Continental 13.jpgImagine atasata: Kaufhaus Bega 2.jpg
Imagine atasata: Continental 1976.jpgImagine atasata: e33eca6dc1a36a45723ab14ead161b4a-109199-1000_1000.jpgImagine atasata: tm-1974.JPGImagine atasata: Kaufhaus Bega 3.jpg
1

Arata acest topic


  • (3 Pagini)
  • +
  • 1
  • 2
  • 3
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Acest topic e inchis

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi