STP Timișoara Forum: Parcul Copiilor - STP Timișoara Forum

Salt la continut

  • (19 Pagini)
  • +
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • Ultima »
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Parcul Copiilor (finalizat) - finantare de la bugetul local Evaluare topic: -----

#41 Useril este offline   alecs 

  • Membru Onorific
  • Grup: Membru onorific
  • Postari: 3.145
  • Inregistrat: 20 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:timisoara
  • Interese:http://soferderomania.promotor.ro/carmen_m click plz

Postat 14 iulie 2009 - 20:51

Lucrurile se mişcă greu la Parcul Copiilor.

Parcul Copiilor din Timişoara va fi refăcut până în 1 iunie 2010, promit autorităţile. La sfârşitul acestei luni ar trebui să fie aprobat, în consiliul local, studiul de fezabilitate pentru reamenajarea şi modernizarea parcului. Problema este că deocamdată lipseşte avizul de mediu şi au apărut, din nou, unele “formulări nefericite”.
Parcul Copiilor
Oficialii Primăriei Timişoara au avut marţi, o întâlnire pe această temă cu reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş. De proiectul de reamenajare a Parcului Copiilor se ocupă un specialist german contractat de municipalitate. A mai existat un proiect, primăria intenţiona să încheie un contract de asociere în participaţiune pentru reabilitarea parcului, prin licitaţie, dar a fost atacat în instanţă de către fostul prefect din cauza unor “formulări nefericite”, spuneau cei din primărie, din care se înţelegea că s-ar fi restrâns spaţiul verde prin realizarea de noi alei şi discoteci.

Reprezentanţii municipalităţii spuneau însă că era vorba de refacerea aleilor şi clădirilor existente, destinate celor mici, dar au pierdut în instanţă. Acum se doreşte refacerea parcului cu bani de la bugetul local, dar se pare că şi în noul proiect există unele exprimări nefericite, de exemplu se vorbeşte de construirea de alei, în loc de refacerea lor.

“Este absolut necesar ca Studiul de Fezabilitate să fie aprobat la sfârşitul acestei luni, ca să putem face proiectul şi să demarăm licitaţia pentru execuţie, pentru că altfel Parcul Copiilor nu va fi finalizat în 1 iunie 2010. Am insistat pentru acest lucru, sunt unele neconcordanţe şi chiar directorii din primărie trebuie să înţeleagă că acest parc nu-l ia acasă nici Grindeanu, nici Ciuhandu şi nici Orza. Există deschidere din partea Agenţiei de Mediu. Apar anumite formulări care nu corespund în proiectul înaintat până acum, vom transmite modificările, proiectul va fi rediscutat săptămâna viitoare”, a declarat viceprimarul Sorin Grindeanu.

La şedinţa de consiliu local de luna trecută aleşii au aprobat şi o diminuare a bugetului alocat pentru Parcul Copiilor, de la 4.500.000 de lei la 500.000 de lei. Propunerea a venit din partea Executivului Primăriei, care a considerat că aceşti bani nu pot fi cheltuiţi în acest an, iar suma de 500.000 de lei ar ajunge pentru demararea lucrărilor de execuţie în 2009.
tion.ro
0

#42 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10.089
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 30 decembrie 2009 - 22:05

Parcul Copiilor e încă o amintire

30 Dec 2009

Sfârşitul anului 2009 găseşte Parcul Copiilor din Timişoara închis şi nereabilitat. Unul dintre cele mai importante proiecte ale primăriei sin acest an nici nu a început, deşi autorităţile anunţau deschiderea parcului încă din primăvară. Acum edilii susţin că ner vom plimba prin Parcul Copiilor din 2010.

Parcul Copiilor trece în noul an la fel cum a intrat: învechit şi închis. Anul 2009 nu a adus nici o îmbunătăţire spaţiului verde sau a locurilor de joacă. Asta chiar dacă primăria a făcut mai multe proiecte de reabilitare a parcului. Primul impediment a fost un proces cu prefectura care a blocat proiectul în vară. De atunci însă edilii au refăcut studiul de fezabilitate însă nici o bancă nu a fost schimbată. Mai mult, Consiliul Local a alocat modernizării parcului 4,5 milioane de lei. Însă porţile parcului s-au închis. Şi aşa au rămas tot anul. Autorităţile speră să le redeschidă în 2010.

Autorităţile au decis să închidă Parcul Copiilor pentru că instalaţiile de joacă nu mai sunt sigure. În plus tot anul muncitorii ar fi tebuit să lucreze la reabilitarea lui. Nimic nu s-a schimbat: Parcul Copiilor nu este modernizat şi nici muncitorii nu lucrează

Sursa: Analog Tv
0

#43 Useril este offline   Bogdan DS 

  • Membru Senior ***
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 555
  • Inregistrat: 23 aprilie 09
  • Sexul:nespecificat
  • Locatia:Timisoara

Postat 31 decembrie 2009 - 00:45

Pacat. De prea mult timp sta acel parc inchis :unsure:
0

#44 Useril este offline   Horatius 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 285
  • Inregistrat: 12 februarie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:IT,Sport(Tenis de cimp,Natatie,Karate,Calarie)Muzica Clasica,Populara si Pop)Pictura

Postat 31 decembrie 2009 - 14:48

Buna ziua tuturor,
da iata ca a mai trecut un an si Parcul Copiilor este tot "jungla" in mijlocul Orasului de ***** ,stele de fapt care au cam disparut incet .Politicienii au pus Parcul Copiilor in marele noroi politic de unde au de suferit copiii acestui Oras.De promisiuni am vazut,auzit si vor fii doar cind au toti nevoie de voturi dupa care se asterne o liniste sinistra.Un singur noroc au inca caci copiii Timisoarei nu au iesit in strada ca sai vada o lume intreaga si poate atunci se vor urnii sa faca ceva.Oaza de oxigen este inchisa!Noroc ca ea totusi functioneaza pentru Oras ameliorind din poluarea zilnica!
Ce va spun decit un An Nou mai bun cu Sanatate iar copiii Timisoarei sa traiasca cu speranta ca vor avea cindva un Parc al lor .Cind?Om trai si om vedea!!!
La multi ani tuturor!!!
0

#45 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10.089
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 16 ianuarie 2010 - 17:18

Promisiuni pentru Parcul Copiilor

Sâmbătă 16 ian 2010

Autorităţile locale vor să înceapă în sfârşit lucrările la cel mai mare parc din oraş, lăsat în paragină de scandaluri. Proiectul costă aproximativ două milioane de euro şi totul depinde de bugetul local care se dezbate în aceste zile.

Anul 2009 a fost un an bun pentru parcurile din oraş. S-au renovat cinci spaţii mari, printre care Parcul Uzinei, Parcul Bihor (primul parc de picnic din oraş), dar şi Parcul Clăbucet. Anul acesta se anunţă însă dezastruos. Chiar dacă bugetul este încă învăluit în mister, reprezentanţii primăriei sunt pesimişti. „Până nu se ştie bugetul, nu putem spune ce facem. Oricum, nu va fi bine deloc”, a spus Vasile Ciupa, şeful Direcţiei de Mediu din Primăria Timişoara.

Viceprimarul responsabil pe problemele de mediu este mai optimist şi crede că, în 2010, se vor reface cinci parcuri, fără a şti care vor fi acestea. „Vrem să terminăm şi proiectul de la Zoo, acea clădire multifuncţională”, a spus Adrian Orza. Singura veste bună care vine de la primărie este pentru Parcul Copiilor. Sunt semne că acesta va intra în sfârşit în lucru.

Zona poveştilor şi a zborurilor

Lucrarea de la Parcul Copiilor este în stadiul de organizare a licitaţiei pentru proiectul tehnic. Potrivit şefului Direcţiei de Dezvoltare din Primăria Timişoara, Aura Junie, care gestionează proiectul, parcul va fi destinat copiilor de toate vârstele. „Vor fi mai multe zone tematice: zona poveştilor, a zborului, a lacurilor şi zona jocurilor pe iarbă”, a explicat Junie.

Aceasta a spus că pe fiecare zonă în parte copiii se pot juca în mod diferit. „În zona zborurilor, spre exemplu, vor fi multe jocuri de căţărat. În zona lacurilor, vor fi pietricele în apă, care atunci când vor călca cei mici pe ele vor stropi”, a mai spus Aura Junie.

Proiectul cuprinde şi o cofetărie pentru celebrarea zilelor de naştere. „Iarna va fi închisă cu geamuri, iar vara va fi deschisă, având doar un acoperiş”, a mai spus şeful Direcţiei de Dezvoltare.

Proiectul costă aproximativ două milioane de euro şi va fi realizat integral cu bani de la bugetul local. Până acum, nu se ştie dacă lucrările vor fi gata în acest an.

Parcul Copiilor, poveste fără sfârşit

Unul din parcurile-simbol ale oraşului, Parcul Copiilor a fost în timp măcinat de scandaluri. Primăria a vrut mai întâi să se asocieze cu o firmă privată pentru renovarea lui, dar proiectul nu s-a concretizat, până şi studiul de fezabilitatea fiind atacat ulterior. Primăria va reabilita parcul din bani proprii.

Sursa: Adevarul

Imagine postata
0

#46 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10.089
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 26 aprilie 2010 - 12:02

Nu se deschide de 1 iunie Parcul Copiilor. Nici macar n-au inceput lucrarile de reabilitare

Luni, 26 04 2010

Primaria a alocat pentru modernizare suma de 4,5 milioane de lei

Se apropie 1 iunie, data la care autoritatile locale isi propusesera sa inaugureze Parcul Copiilor, inchis in urma cu cativa ani deoarece echipamentele de joaca nu mai prezentau siguranta.

Dupa indelungi tergiversari, promotorul proiectului, Primaria Timisoara, se confrunta acum cu o noua amanare a inceperii lucrarilor la Parcul Copiilor.

„Am avut o intrerupere din motive la care nu ne-am fi asteptat. Proiectantul studiului de fezabilitate (n.r. – o peisagista nemtoaica) a constatat ca documentatia tehnica este mult mai laborioasa la noi ca in Germania si nu a mai vrut sa continue. Asa ca trebuie sa continuam cu altcineva si sa demaram o licitatie pentru proiectul tehnic. Va fi tot o licitatie internationala”, ne-a declarat Aurelia Junie, directorul Directiei de Dezvoltare din Primaria Timisoara.

Potrivit sefului Directiei de Mediu, Vasile Ciupa, lucrarile nu pot demara in lipsa documentatiei complete, astfel ca in parc s-au facut pana acum doar intretineri de arbori si spatii verzi. Consilierii locali au votat anul trecut in iulie studiul de fezabilitate privind modernizarea Parcului Copiilor, iar lucrarile ar fi trebuit sa inceapa in luna octombrie.

Edilii promiteau anul trecut ca investitia va fi inaugurata de 1 iunie, Ziua Copilului, insa din pacate pentru cei mici la acea data probabil ca lucrarile nici macar nu vor fi demarate. Pentru investitiile care se vor face acolo, Consiliul Local a aprobat in martie in bugetul local 4,5 milioane de lei, dintre care 3 milioane de lei provin de la bugetul local si alte 1,5 milioane din fondul de rulment.

Parcul Copiilor este un obiectiv extrem de important pentru oras. O petitie in care se cere reabilitarea acestuia a fost lansata pe internet inca de acum doi ani si a adunat sute de semnaturi. Ideea pe care peisagista din Germania a avut-o vizavi de parc, agreata de catre primarie, a fost de joaca a copiilor cu natura.

Astfel, copiii se vor putea aseza pe iarba pe Campia Neastamparatilor, vor putea hrani monstruletii (cosurile de gunoi) cu ambalaje si cand vor pasi in anumite locuri pe iarba, apa va tasni in apropierea lor.

Tot in Parcul Copiilor, nu se stie insa cand, micutii vor avea parte de obiective precum Visul zborului, Muntele vrajit, tara indienilor, Drumul catre ocean si Insula piratilor. in locul amfiteatrului va fi amenajat un loc in care incap patru, cinci clase de copii, iar un personaj le va citi povesti celor mici, deghizat intr-un personaj de basm.

Agenda
0

#47 Useril este offline   Florin.B RATT 

  • STPT Forum Admin
  • Grup: Admin
  • Postari: 25.672
  • Inregistrat: 06 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:RATT

Postat 26 aprilie 2010 - 17:54

Cred ca e clar! Birocratia e o piedica importanta in dezvoltarea orasului si nu numai. :eusa_think:
0

#48 Useril este offline   dAImon 

  • Membru activ
  • Grup: Membru Gold
  • Postari: 3.818
  • Inregistrat: 25 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timi'

Postat 26 aprilie 2010 - 20:00

Ce este foarte interesant: avem birocraţie şi caiete de sarcini stufoase, şi totuşi unde este nevoie de "dedicaţii" sau de rabat la calitate în folosul "unora", se fac. Şi apoi nimeni nu ştie nimic, toţi sunt acoperiţi ...
0

#49 Useril este offline   Wegmann 

  • Membru Gold
  • Grup: Membru Gold
  • Postari: 2.272
  • Inregistrat: 09 decembrie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Erlangen/Nürnberg

Postat 26 aprilie 2010 - 20:24

Probabil si acolo mai trebuie plantat un "Stonehenge" sau ceva ca sa coste destul. Imagine postata
0

#50 Useril este offline   BogdanTm 

  • Membru VIP
  • Grup: VIP
  • Postari: 2.152
  • Inregistrat: 06 septembrie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:trenurile, calatoriile,sahul

Postat 29 mai 2010 - 20:45

este laudabila initiativa primariei de infiintare a noi parcuri...dar tot nu inteleg ce se intimpla cu parcul copiilor...fost pionierilor...

au spus ca nu corespunde pt siguranta locurilor de joaca. de acord, se pot demonta jocurile invechite. au spus ca este in curs o licitatie..pentru amenajari..dar eu nu pot intelege de ce este inchis cu lacatul ?? cu ce ar dauna daca oamenii ar putea sa se plimbe si sa inspire aer curat ?

inteleg interesele imobliliare...din cate am aflat terenul ar fi "revendicat" de dl Tender si de dna Vlad..pentru proiecte de zone rezidentiale..si doar puternica opozitie civica...le-au zadarnicit...temporar..intentiile. dar...se pare ca ne-au rasplatit cu acele lacate imense puse pe porti..ca nu cumva sa calce picior de cetatean acolo..si incet incet sa stearga din amintirea noastra..ideea ca acolo ar fi un parc.

tare ma tem ca peste 1 an sau doi incep sa se taie copacii...doar sistematizam...bega...nu? si apoi...minune !...vom putea achizitiona apartamente in zona rezidentiala....
0

#51 Useril este offline   dAImon 

  • Membru activ
  • Grup: Membru Gold
  • Postari: 3.818
  • Inregistrat: 25 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timi'

Postat 29 mai 2010 - 21:32

Dacă întrebi la Primărie, vor spune că fac asta pentru a nu da boschetarilor un loc unde să doarmă :regulamentul:

Bine că fac parcuri la Dumbrăviţa în timpul ăsta :rad_masa:
0

#52 Useril este offline   cseh_17 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 12.220
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Bergisch-Gladbach / Köln

Postat 29 mai 2010 - 21:50

Sa nu uitam ca Dumbravita are primaria ei...

Insa din cate m-am interesat, parcul se afla intr-o zona privata, iar ea a fost facuta dinbanii a mai multor persoane din zona, care au cerut acel parc.
0

#53 Useril este offline   Horatius 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 285
  • Inregistrat: 12 februarie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:IT,Sport(Tenis de cimp,Natatie,Karate,Calarie)Muzica Clasica,Populara si Pop)Pictura

Postat 02 iunie 2010 - 19:43

Buna seara tuturor,iata ca si nemtii s-au lamurit si s-au retras si iatane din nou in situatia ca acest Parc al Copiilor tot inchis sa fie.
Nu inteleg un singur lucru la cei din Primarie si anume:dece nu il lasa deschis ca si Parc de promenada ca si o gura de oxigen si recreere pentru Noi Timisorenii.
Poate se uita si aici cineva dintre politicieni. :)
0

#54 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10.089
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 02 iunie 2010 - 20:15

Am citit in ziar o explicatie oficiala la un momentdat: "pentru a preveni jafurile si violurile posibile pe timp de noapte".
0

#55 Useril este offline   BogdanTm 

  • Membru VIP
  • Grup: VIP
  • Postari: 2.152
  • Inregistrat: 06 septembrie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:trenurile, calatoriile,sahul

Postat 02 iunie 2010 - 22:23

jafurile si violurile pe timp de noapte se pot rezolva usor...inchizind parcul.. PE TIMP DE NOAPTE. cred ca si gradina botanica are acelasi regim nocturn...ca sa nu mai vorbim de tovarasii din politia comunitara..platiti..surpriza !...tot din banii nostrii..pentru ce? ca sa PREVINA violurile si jafurile pe timp de noapte.
0

#56 Useril este offline   alecs 

  • Membru Onorific
  • Grup: Membru onorific
  • Postari: 3.145
  • Inregistrat: 20 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:timisoara
  • Interese:http://soferderomania.promotor.ro/carmen_m click plz

Postat 02 iunie 2010 - 22:31

Si daca ii sa fie jafuri si violuri pot fi in orice parc !
0

#57 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10.089
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 24 iulie 2010 - 13:10

Citind o discutie pe forumul politimisoara dintre forumisti si dl. Orza, userul Roby, a venit cu propunerea de a se realiza un AquaPark pe acest teren!

Parerea mea este ca locul ar fi ideal pentru asa ceva. As fi curios sa aflu si parerile voastre vizavi de acest subiect, atat cele pro, cat si cele contra.
0

#58 Useril este offline   dAImon 

  • Membru activ
  • Grup: Membru Gold
  • Postari: 3.818
  • Inregistrat: 25 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timi'

Postat 25 iulie 2010 - 04:35

Aia contra e clară, e teren plin de copaci şi nici dracu nu le va permite să defrişeze acolo. Ceea ce înseamnă că ar trebui să înghesuie bazine în mijlocul naturii. De asemenea argument contra este că-i în mijlocul centrului şi ar congestiona incredibil traficul în zonă, parcare supra- sau subternă n-au unde să facă ş.a.m.d. Al treilea argument oarecum contra ar fi că deja există planuri pentru un aquapark la Dudeştii Noi, şi mă îndoiesc sincer că două astfel de proiecte îşi au rostul - mai ales că e şi Ungaria la o aruncătură de băţ.

Argumente PRO nu prea văd.
0

#59 Useril este offline   Raoul94 

  • Membru Gold
  • Grup: Membru Gold
  • Postari: 2.401
  • Inregistrat: 15 mai 10
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara

Postat 25 iulie 2010 - 12:52

Daca nu se construieste un Roller Coaster ( sau Montagne Russe ) tot degeaba ... CAND VOM VEDEA ASA CEVA IN ROMANIA ??? Un adevarat parc de Distractii , dar oricum un Roller Coaster ar face furori , eu zic ca ar veni din toata tara ca sa se dea pe el . Oricum n-ai cu cine .

Aceasta postare a fost editata de Raoul94: 25 iulie 2010 - 12:57

0

#60 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10.089
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 09 august 2010 - 09:08

Cam asa arata Parcul Copiilor in momentul de fata

Imagine postata

Imagine postata

Imagine postata

Imagine postata

Imagine postata

Sursa pozelor: http://www.flickr.co...ith/4852683012/
0

Arata acest topic


  • (19 Pagini)
  • +
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • Ultima »
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi