STP Timișoara Forum: Lugoj - STP Timișoara Forum

Salt la continut

  • (4 Pagini)
  • +
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Lugoj

#21 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 9.960
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 31 iulie 2011 - 18:57

Inca o tzapa marca Confort! :coolspeak:


Plouă în cea mai nouă şcoală din Lugoj

29 Iulie 2011

Cea mai nouă unitate de învăţământ din municipiul Lugoj, Şcoala Generală “Eftimie Murgu” se confruntă cu probleme serioase ce ţin de construcţia şi finisajele clădirii. La fiecare ploaie, clădirea şcolii din Cotu Mic este inundată. Tâmplăria de aluminiu, ţinută atâta timp în aer liber, a dus la probleme în ceea ce priveşte închiderea geamurilor. Acestea sunt consecinţele faptului că proiectul şcolii a fost prevăzut pentru o construcţie care a demarat acum 20 de ani şi nu mai corespunde cu situaţia din prezent.

“Imperfecţiunile acestea sunt cauza infiltrării apei de ploaie pe sub pervazul geamurilor de pe holuri şi prin spaţiile neînchise ale geamurilor de la sala de sport”, a declarat Dolores Kiss, directoarea Şcolii Generale “Eftimie Murgu”.

Aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă conducerea şcolii. “Am avut un sprijin din partea Primăriei prin alocarea unor sume pentru repararea acoperişurilor care, de asemenea, nu au fost realizate corect, însă au rămas probleme de detaliu pe care o să încercăm să le rezolvăm prin mijloace proprii. Totuşi, sperăm că firma Confort, care este responsabilă de executarea lucrărilor aflate încă în garanţie, să manifeste mai multă promptitudine în finalizarea lucrărilor şi să ne sprijine în remedierea problemelor”, ne-a spus Dolores Kiss.

Sorsa: Redesteptarea
0

#22 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 9.960
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 16 august 2011 - 14:20

Incep si la Lugoj proiectele "electorale", :pinochio:


Centrul Lugojului va fi modificat complet

16 August 2011

Imagine atasata: centrul-lugojului-va-fi-modificat-complet-1757.jpg

Strada Al. Mocioni, centrul civic al oraşului, va intra într-un amplu proces de modernizare. Primarul Francisc Boldea spune că documentaţia este finalizată, iar de anul viitor vor începe lucrările. Valoarea totală a investiţiei este de peste 21 de milioane de lei noi.
“Str. Mocioni marchează centrul oraşului, între Podul de fier şi Gara Lugoj. Din păcate arată destul de rău, iar în ultimul timp s-a deteriorat şi mai tare. Este locul cel mai vizibil din oraş, cartea noastră de vizită. Am ales, împreună cu câţiva arhitecţi din Craiova, o soluţie care să fie reprezentativă pentru un municipiu ca al nostru”, spune primarul din Lugoj.

Proiectul pentru reabilitarea axei centrale a oraşului este întocmit de Getrix, o firmă de consultanţă în arhitectura şi proiectare din Craiova. Specialiştii acestei societăţi au câştigat concursul de soluţii lansat de Primăria Lugoj, în vara anului trecut. “Acceptând statutul de stradă cu puternică amprentă urbanistică, putem afirma că aceasta este axa istorică a oraşului, care în urma reabilitării trebuie să răspundă cerinţelor de reprezentativitate la nivel local şi nu numai”, susţin reprezentanţii firmei Getrix în proiectul pe care l-au întocmit.
Lucrările vor fi înpărţite pe trei tronsoane şi se vor desfăşura pe parcursul a cel puţin doi ani de zile. Tronsonul I, între str. N. Bălcescu şi str. Bucegi va intra primul în lucru. Fiind un traseu pietonal, arhitecţii craioveni l-au gândit ca principalul loc de socializare al oraşului.

Cele mai mari modificări vor apărea pe axul central al pasajului pietonal, unde fântânile arteziene şi modulele ornamentale actuale vor fi înlocuite în totalitate. “Acel mobilier urban, să-i spunem aşa, este într-o stare avansată de degradare. Arhitecţii cu care lucrăm au gândit un ansambul modern care să fie şi util”, spune primarul Francisc Boldea.
Noile fântâni arteziene, vor fi nişte “oglinzi de apă”, cu mai multe jeturi care vor ţâşni chiar din carosabil, după modelul fântânilor din Sibiu. Un montaj inedit va fi în jurul Ceasului electric, unde va fi executată o fântână dotată cu generatoare de ceaţă, care ar avea menirea să evidenţieze cel mai important element al zonei. În locul actualelor module din beton vor fi plantaţi arbuşti de dimensiuni mici, în jurul cărora vor fi amplasate bănci. Pavajul va fi înlocuit în totalitate, în locul actualelor dale fiind preferat granitul şi un tip special de dale din beton amprentat. Cele două texturi vor fi delimitate de platbenzi metalice.
Vitrinele magazinelor şi firmele societăţilor comerciale vor fi modificate şi vor fi executate unitar după un regulament care, conform proiectului de modernizare, va stabili clar atât materialul, cât şi culoarea şi dimensiunea acestora.
Ca element de noutate, vor apărea panourile de afişaj, care vor informa cetăţenii despre anumite acţiuni ce vor avea loc în oraş.

Sursa: Redesteptarea
0

#23 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 9.960
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 01 noiembrie 2011 - 23:10

Ce bine ar fi daca s-ar face asa ceva si la Timisoara... :hooray:

Vezi cum va arăta noul ştrand din Lugoj, dacă proiectul va trece de Consiliul Local

01 Noiembrie 2011

Primăria Lugoj are deja finalizată proiectarea pentru noul ştrand al oraşului. Dacă proiectul nu ar fi fost blocat în Consiliul Local, lucrările de reamenajare ar fi putut începe încă din acest an, în buget fiind alocată deja suma de 500 de mii de lei pentru această investiţie.

Imagine atasata: strand01.jpg Imagine atasata: strand02.jpg
Imagine atasata: strand03.jpg Imagine atasata: strand04.jpg
Imagine atasata: strand05.jpg Imagine atasata: strand06.jpg
Imagine atasata: strand07.jpg Imagine atasata: strand08.jpg
Imagine atasata: strand09.jpg Imagine atasata: strand10.jpg
Imagine atasata: strand11.jpg Imagine atasata: strand12.jpg

"Avem posibilitatea să construim un ştrand modern, aşa cum trebuie să aibă un municipiu ca Lugojul. Când vom termina şi podul peste Timiş şi vom face o legătură între cele două maluri, cred că ştrandul se integrează foarte bine. Este un proiect nou, modern, cu mai multe bazine, cu elemente de alimentaţie publică şi de petrecere a timpului liber. Eu sper că şi consilierii care se opun vor înţelege că vrem să face ceva util şi frumos pentru lugojeni. Până în prezent am prevăzut în buget suma de cinci miliarde (n.r. lei vechi) şi proiectul ar putea începe, dacă nu ar fi acea opoziţie distructivă pentru oraş pe care o fac unii consilieri", ne-a declarat primarul Francisc Boldea.

Proiectul reamenajării ştrandului este blocat de mai multe luni în Consiliul Local, deoarece consilierii PDL nu sunt de acord cu preluarea bazei sportive de la Timişul S.A.

Sursa: Redesteptarea
0

#24 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 9.960
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 23 noiembrie 2011 - 21:58

Cinematograful Victoria va fi reabilitat cu un milion de euro.

23 Noiembrie 2011

Lugojenii care fac cozi la Iulius Mall în Timişoara pentru a viziona confortabil un film într-un cinema vor putea face acelaşi lucru şi la Lugoj dacă proiectul de hotărâre care prevede reamenajarea cinematografului Victoria primeşte girul aleşilor locali în şedinţa de joi, 24 noiembrie.

Sursa: Redesteptarea

Imagine atasata: Cinema01.jpg Imagine atasata: Cinema03.jpg

Imagine atasata: Cinema04.jpg Imagine atasata: Cinema05.jpg

Imagine atasata: Cinema06.jpg Imagine atasata: Cinema07.jpg

Imagine atasata: Cinema08.jpg Imagine atasata: Cinema09.jpg

Imagine atasata: Cinema10.jpg
0

#25 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 9.960
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 11 ianuarie 2012 - 14:08

Centrul istoric al Lugojului va fi reabilitat.

11 ianuarie 2012

Francisc Boldea, primarul din Lugoj, apreciaza ca primaria a ramas cu un excedent bugetar de peste 10 milioane de lei si promite ca va cheltui acesti bani pe proiecte mari. Pana atunci, Lugojul se inscrie in Asociatia Europeana a Oraselor si Regiunilor Istorice.

Imagine atasata: lugoj-centru-1024x805.jpg

La sfarsitul anului trecut, Francisc Boldea, primarul din Lugoj, a estimat ca primaria ramane cu un excedent bugetar de 7,5 milioane de lei, insa acum apreciaza ca este vorba de o suma mai mare de 10 milioane de lei. Oricum, Trezoreria este cea care anunta suma de bani ramasa necheltuita anul trecut.

„In urma cu doua saptamani, am estimat un excedent bugetar an valoare de 7.500.000 lei. Inca nu putem preciza suma exacta, deoarece asteptam sa primim de la Trezorerie contul de executie bugetara finala, lucru care se va intampla in cursul saptamanii viitoare. Dupa aprecierile mele, acest excedent depaseste 10.000.000 lei, iar aceasta se datoreaza faptului ca nu am incheiat in ultimii ani niciun act aditional de majorare a contractelor angajate. Astfel, vom avea posibilitatea demararii altor lucrari de investitii de mare anvergura”, a declarat primarul Francisc Boldea.

In alta ordine de idei, Primaria Lugoj doreste sa se inscrie in Asociatia Europeana a Oraselor si regiunilor Istorice – E.A.H.T.R.

“La nivelul tarii exista mai multe localitati inscrise deja in aceasta asociatie, intre care amintesc municipiul Sibiu. Dorim sa inscriem si Municipiul Lugoj, avand in vedere patrimoniul istoric al orasului. Avem in vedere facilitarea pe aceasta cale a reabilitarii centrului istoric al Lugojului”, a precizat primarul din Lugoj.

Sursa: Opinia Timisoarei
0

#26 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 9.960
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 01 februarie 2012 - 07:27

Kaufland dărâmă stadionul din Lugoj şi construieşte altul la Hipodrom.

Citeaza

Stadionul va fi amplasat în zona fostului Hipodrom, pe Câmpia Libertăţii şi va avea peste 7.400 de locuri, instalaţie de nocturnă, 300 de locuri de parcare, loje, spaţii de transmisie radio-tv şi multe altele. Pe lângă acestea în partea din stânga, sub Dealul Viilor, vor mai fi realizate două baze sportive de mai mici dimensiuni.


Sursa: Redesteptarea

Imagine postata

Imagine postata

Imagine postata
0

#27 Useril este offline   cseh_17 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 12.067
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Bergisch-Gladbach / Köln

Postat 03 februarie 2012 - 15:51

Asta inseamna banuiesc ca in locul vechiului stadion va fi Kaufland. Le merita oare?
0

#28 Useril este offline   Wegmann 

  • Membru Gold
  • Grup: Membru Gold
  • Postari: 2.266
  • Inregistrat: 09 decembrie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Erlangen/Nürnberg

Postat 04 februarie 2012 - 20:54

Actualul stadion e cam ca si ala al CFR din TM, deci nimic deosebit. Sa vedem cum va arata cel nou!
0

#29 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 9.960
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 07 februarie 2012 - 19:20

Bazinul de înot din Lugoj prinde contur, însă deocamdată doar în imagini

07 Februarie 2012

Edilii lugojeni au prezentat astăzi primele imagini cu proiectul viitorului bazin acoperit de înot. Acesta a fost realizat de firma timişoreană Rheinbrucke Arhitecture, însă reprezentanţii administraţiei lugojene au mai cerut şi un alt proiect specialiştilor de la facultatea de arhitectură din Timişoara pentru a putea fi comparate şi a se alege cea mai bună variantă.

Amplasamentul va costa ”la cheie” 3,2 milioane lei şi se va întinde pe un perimetru de 45/25 metri care va curpinde patru bazine: cel mare de 25m/12 m, pentru copii – 8m/5m şi două de relaxare, unul de 14m/4m, iar celălalt de 8m/4m.

Pe lângă acestea vor exista patru jacuzzi, două saune (una uscată şi una umedă), vestiare, duşuri, recepţie, spaţii tehnice, grupuri sanitare şi terase. ”Bazinul ar fi mers acolo unde ne-am propus prima dată, însă avem şi soluţia de a-l amplasa în alt perimetru. Dacă se schimbă ceva în Consiliu, vom face o parcare modernă pe vechiul loc, iar bazinul va apărea tot în faţă”, declara primarul Francisc Boldea.

Imagine atasata: DSC_0382.JPG Imagine atasata: dsc06523.jpg
Imagine atasata: dsc06523-1.jpg Imagine atasata: dsc06525.jpg
Imagine atasata: dsc06527.jpg Imagine atasata: dsc06529.jpg

Sursa: Redesteptarea
0

#30 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 9.960
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 13 februarie 2012 - 20:38

Bază de agrement "ca-n Ungaria", la Lugoj

13 Februarie 2012

Municipalitatea lugojeană şi-a propus să realizeze, în acest an, un bazin acoperit de înot. În acest sens, edilii lugojeni au şi prezentat un proiect al bazei de agrement care urmează să fie construită în Cartierul Ştrand. După cum a anunţat primarul Francisc Boldea, proiectul bazinului acoperit este inspirat din proiectul unuia similar din Ungaria.

Imagine atasata: bazin 2.jpg

„Baza de agrement va cuprinde patru jacuzzi, două saune (una umedă şi una turcească), un bazin pentru copii (cu dimensiunea de 8/5,6 metri), un bazin pentru adulţi (de 25/12 metri) şi două bazine de relaxare (de 14/4 metri, respectiv 8/4 metri). Vor fi amenajate, de asemenea, vestiare, grupuri sanitare, duşuri, un spaţiu tehnic, precum şi o terasă destinată alimentaţiei publice”, a anunţat Francisc Boldea, menţionând că, valoarea totală a investiţiei se ridică la suma de 3,2 milioane de lei.

Sursa: Ziua de Vest
0

#31 Useril este offline   Doppler 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 9.682
  • Inregistrat: 14 februarie 11
  • Sexul:masculin

Postat 10 mai 2012 - 15:20

Sens giratoriu in Lugoj:

Citeaza

În acestă dimineaţă au demarat lucrările la noul sens giratoriu de la Parcul “George Enescu” din Lugoj. Timp de o săptămână traficul în zonă va fi deviat. Vezi ce străzi vor fi afectate.
...

tion
0

#32 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 9.960
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 27 mai 2012 - 08:16

Vezi câte firme se bat să construiască noul ştrand de 2 milioane de euro al Lugojului!

18 Mai 2012

Primăria Lugoj a depus pe 11 aprilie pe site-ul de licitaţii publice o cerere de achiziţie pentru proiectul "Realizarea unei zone de agrement si sport pe terenul fostului strand al oraşului -executie".

"În locul fostului ştrand din Lugoj este propusă o amenajare modernă, care să îmbine funcţiunea de aqua-park cu ceea sportivă. Principalele lucrări propuse pentru realizarea acestei zone de agrement sunt: a) Refuncţionalizare şi modernizare zonă terenuri de sport, :) Reabilitare bazin vechi şi crearea unei zone destinate agrementului acvatic, c) Realizarea unei zone pentru copii", se arată în descrierea proiectului pe site-ul e-licitaţie.ro.

După o prelungire de termen cauzată de seria mare de 24 de clarificări cerute de ofertanţi, joi, 17 mai, au fost deschise plicurile cu oferte venite din partea firmelor doritoare să realizeze lucrările. "La licitaţie au fost depuse cinci oferte, care acum se află în perioada de evaluare. În termen de 20 de zile se va afla câştigătorul", ne-a declarat Angelica Rus, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Lucrările cuprind şi construcţiile Timişul SA

Interesant este faptul că reprezentanţii Primăriei s-au ferit să ne spună dacă proiectul care este la un pas de a-şi desemna executantul prevede lucrări şi la partea din Ştrand unde societatea Timişul SA are construcţii, aspect încă nesoluţionat în Consiliul Local. "Detalii referitoare la lucrările ce se desfăşoară puteţi să găsiţi pe www.e-licitaţie.ro", a fost răspunsul purtătorului de cuvânt.

Conform site-ului respectiv, proiectul prevede şi refacerea zonei unde Timisul SA are construcţii.

Valoarea estimată a proiectului este de 8,495,838.71 RON (fără TVA), aproximativ 2 milioane de euro. Conform documentaţiei, termenul de finalizare este de 17 luni începând de la data atribuirii contractului.

Sursa: Redesteptarea
0

#33 Useril este offline   Gygyman6 

  • Membru Gold
  • Grup: Membru Gold
  • Postari: 2.795
  • Inregistrat: 07 ianuarie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara

Postat 27 septembrie 2012 - 23:52

BMW interesata de o fabrica langa Lugoj?

Visul timişenilor de a avea în sfârşit un producător de automobile şi nu doar de piese auto ar putea să devină realitate în următorii ani. Iar numele avut în vedere este chiar unul cu greutate: BMW. Locaţia aleasă de nemţi: regiunea Lugoj. Autorităţile locale confirmă interesul bavarezilor, dar spun că deocamdată nu au mai multe date.
0

#34 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 9.960
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 28 septembrie 2012 - 07:22

Fiind vorba despre o investitie mai ampla, discutia despre venirea BMW la Lugoj se va continua aici.
0

#35 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 9.960
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 09 ianuarie 2013 - 14:07

Se inaugurează parcarea milionarului Steven Ausnit, pe centura Lugojului

9 ianuarie 2013

Parcarea de pe centura de ocolire a Lugojului cuprinde o staţie de carburanţi, 70 de locuri pentru TIR-uri, 50 de locuri pentru maşini şi cinci pentru autobuze

Imagine atasata: 646x404.jpg

Parcarea mai cuprinde şi un restaurant şi o spălătorie de rufe pentru şoferii aflaţi departe de casă. Prima parte din afacerea milionarului Steven Ausnit, fiul marelui industriaş bănăţean din perioada interbelică, este gata şi urmează să fie inaugurat în cursul acestei luni. Cu această ocazie, au primit loc de muncă 30 de persoane.

“Oamenii care vor lucra în această parcare îi avem deja găsiţi, acum suntem la nivelul fiscalizării caselor de marcat, iar cei de la Braşov care ne-au vândut pompele de benzină sunt şi ei aici pentru ultimele detalii", a declarat Gabriel Olariu, managerul companiei Ausnit, Olariu şi Asociaţii, pentru Redesteptarea.ro.

Motelul cu nouă camere va fi finalizat şi el până în primăvară, acesta urmând să încheie prima fază a investiţiei în valoare de aproximativ 1,8 milioane de euro.

Următoarele etape ale acestui proiect presupun construirea unui supermarket şi a unui centru comercial, care vor mai aduce Lugojului aproximativ 100 de locuri de muncă.

Sursa: Adevarul
0

#36 Useril este offline   cseh_17 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 12.067
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Bergisch-Gladbach / Köln

Postat 09 ianuarie 2013 - 15:34

Vorba vine, un BIG LIKE la acest proiect. S-ar putea mai multe dinacestea in tara... :coolspeak:
0

#37 Useril este offline   MHN 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 5.002
  • Inregistrat: 29 noiembrie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:Infrastructura & Investitii

Postat 23 ianuarie 2013 - 12:08

Citeaza

Ce nu se poate la Timişoara, se poate la Lugoj: edilii vor cumpăra o casă cu valoare istorică

În timp ce autorităţile din oraşul de pe Bega se luptă cu proprietarii Casei Mühle pentru a păstra clădirea fostului florar imperial în picioare, Primăria Lugoj va cumpăra o clădire încărcată de istorie cu doar 75.000 de euro.
Este vorba despre fosta locuinţă a familiei Brediceanu, de pe strada Victor Vlad Delamarina din al doilea oraş din judeţ, ca mărime. „Am fost sunaţi acum două zile de proprietar, care ne-a spus că este de acord cu suma de 75.000 de euro oferită de Primărie pentru casa în care a trăit familia Brediceanu. În plus, am reuşit să îi convingem să ne lase în casă şi mobilierul, pianina şi alte lucruri de valoare care au aparţinut familiei”, a declarat primarul Lugojului, Francisc Boldea, citat de "Redeşteptarea".
Coriolan Brediceanu a fost un avocat şi om politic român, născut la Lugoj în 1849. A fost tatăl Corneliei Brediceanu (cea care avea să devină soţia lui Lucian Blaga), al lui Tiberiu Brediceanu (muzician, folclorist) şi al diplomatului şi omului politic Caius Brediceanu.

De partea cealaltă, la Timişoara, proprietarii Casei Mühle cer, conform primarului Nicolae Robu, "o sumă de ordinul milioanelor de euro". Discuţiile dintre proprietari şi autorităţi par să ducă nicăieri, timp în care clădirea lăsată fără acoperiş se degradează în fiecare zi.

sursa
0

#38 Useril este offline   Doppler 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 9.682
  • Inregistrat: 14 februarie 11
  • Sexul:masculin

Postat 29 martie 2013 - 00:53

Am trecut pe centura Lugoj, poze din 19 si 24 martie cu A&O Truck Stop:

Imagine atasata: A&O Truck Stop -  2013.03.19 - 1.JPG Imagine atasata: A&O Truck Stop -  2013.03.19 - 2.JPG Imagine atasata: A&O Truck Stop -  2013.03.19 - 3.JPG Imagine atasata: A&O Truck Stop -  2013.03.19 - 4.JPG

Imagine atasata: A&O Truck Stop -  2013.03.24 - 1.JPG Imagine atasata: A&O Truck Stop -  2013.03.24 - 2.JPG
0

#39 Useril este offline   MHN 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 5.002
  • Inregistrat: 29 noiembrie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:Infrastructura & Investitii

Postat 29 martie 2013 - 03:02

Ma asteptam sa fie cosmetizata zona adiacenta :(
0

#40 Useril este offline   MHN 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 5.002
  • Inregistrat: 29 noiembrie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:Infrastructura & Investitii

Postat 13 aprilie 2013 - 10:00

Fundatia Bashford: complex de servicii sociale

Citeaza

Valoarea totală a investiţiei este de 26,6 milioane de dolari, fondurile fiind asigurate de Fundaţia Bashford

Fundaţia Bashford – formată dintr-un grup de oameni credincioşi, din SUA şi România – a achiziţionat, în urmă cu câţiva ani, un teren în suprafaţă de peste 38 de hectare, în extravilanul extins al municipiului Lugoj, în zona Dealul Viilor, unde intenţionează să construiască cel mai mare complex de servicii sociale private din România. În cei peste zece ani de activitate, Fundaţia Bashford a întins o mână de ajutor persoanelor cu nevoi speciale, încercând să aducă o rază de speranţă şi o bucurie concretă în sufletele oamenilor mai puţin favorizaţi din partea de vest a României, rămânând, astfel, fidelă principiilor fondatorului său, dr. Theodore A. Bashford. În această săptămână, reprezentanţii Fundaţiei Bashford – Linda B. Vaughan (director executiv), James H. McPherson jr. (directorul de proiecte pentru România) şi John W. Gray (director asociat), însoţiţi de Daniel Corneliu Toc (preşedintele fundaţiei pentru România) şi Voichiţa Coţolan (manager de proiect), au avut o întrevedere cu primarul Francisc Boldea, cu care au discutat despre implementarea acestui ambiţios proiect care prevede amenajarea unui teren cu funcţiuni administrative, educaţionale, asistenţă socială, cazare, agrement, mică producţie agricolă şi industrială.

Proiectul este gândit ca un centru complex

Conform Planului de urbanism zonal, deja aprobat, americanii intenţionează să construiască un centru pentru recuperarea persoanelor vârstnice, pentru copiii cu nevoi speciale, dar şi pentru persoanele abandonate şi familiile aflate în dificultate, care au nevoie de ajutor imediat pentru depăşirea greutăţilor şi a impasului în care se află într-un moment al vieţii. Proiectul este gândit ca un centru complex, care cuprinde multe spaţii verzi pentru recreere, dar va avea şi un institut educaţional pentru derularea de cursuri de pregătire profesională pentru calificare, recalificare şi perfecţionare profesională a persoanelor aflate în nevoie, cu sau fără loc de muncă. Complexul social va fi dotat cu o clădire multifuncţională (parter + două etaje), care va cuprinde birouri, recepţie, spaţii de cazare pentru 50 de persoane, sală de mese şi o sală de conferinţe pentru 100 de persoane, precum şi cu o clinică medicală (cu specializările: medicină generală, interne, stomatologie, psihologie, psihiatrie, maternitate) şi un centru de recuperare pentru persoanele care au suferit diferite traume sau care sunt suferinde de anumite boli pentru care este necesară recuperarea fizică, dar va asigura, totodată, în premieră pentru zona de est a judeţului Timiş, atât asistenţă medicală gratuită pentru persoanele defavorizate, cât şi medicaţia aferentă, necesară fiecărui pacient. Centrul va mai cuprinde: şase unităţi de cazare pentru familii cu cinci copii; un camping pentru elevi (15 căsuţe); o clădire dormitor pentru oamenii străzii; o clădire pentru dezintoxicare şi dezalcoolizare; un cămin de bătrâni (50 de locuri); patru clădiri cu apartenenţe private; o capelă; staţie radio-tv; un magazin cu circuit închis; zece locuinţe pentru angajaţii permanenţi; două unităţi de cazare pentru lucrătorii ocazionali (100 de persoane); o sală de sport şi bazine de înot (acoperit şi descoperit); terenuri de fotbal, tenis, baschet şi golf; herghelie cu centru de echitaţie; gospodărie de apă, staţie pentru epurarea apelor uzate. În cadrul complexului vor mai fi create ateliere de mică producţie industrială şi microferme agricole, care să deservească centrul: o crescătorie de peşte; o hală depozit; un atelier de tâmplărie; o microfermă; garaje şi atelier mecanic pentru vehiculele şi maşinile proprii. Conform previziunilor, prin intermediul acestei investiţii, a cărei valoare totală este de 26.600.000 de dolari (circa 20 de milioane de euro), vor fi create 130 de noi locuri de muncă. Totodată, investiţia – care va demara până la sfârşitul acestui an cu lucrările la infrastructură – va rezolva în mare măsură problemele sociale ale municipiului Lugoj legate de oamenii străzii, inclusiv prin crearea unui centru de dezalcoolizare şi dezintoxicare, ajutorarea familiilor cu mulţi copii sau a familiilor monoparentale cu mulţi copii, dar va oferi adăpost şi pentru 50 de persoane vârstnice şi nu numai. Administraţia lugojeană şi-a manifestat disponibilitatea de a sprijini punerea în practică a acestui proiect, primarul Francisc Boldea anunţând că municipalitatea va amenaja drumul de acces şi va asigura alimentarea cu energie electrică.

Primarul Francisc Boldea, invitat în SUA

Pentru „sprijinul său generos şi altruist acordat Fundaţiei Bashford”, primarul Francisc Boldea a primit, din partea Lindei B. Vaughan, o Diplomă de excelenţă, precum şi un pix deosebit, lucrat manual, din lemn de măslin şi decorat cu un simbol creştin. Totodată, edilul-şef al Lugojului a fost invitat să efectueze o vizită în SUA, împreună cu soţia şi un reprezentat al Consiliului Local Lugoj, pentru a vedea complexul de servicii sociale pe care Fundaţia Bashford îl administrează în localitatea Chesapeake, din statul Virginia, şi care este asemănător cu cel pe care intenţionează să-l realizeze în România.

sursa
0

Arata acest topic


  • (4 Pagini)
  • +
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

2 useri citesc topicul
0 membri, 2 vizitatori, 0 utilizatori anonimi